Veste uriașă pentru liceenii români: studii gratuite în SUA printr-un program de elită

Sursă foto: Facebook/NicușorDan

Parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite ale Americii se consolidează nu doar prin proiecte economice și de securitate, ci și prin programe educaționale de impact dedicate tinerilor, a transmis președintele Nicușor Dan într-o postare publică. În acest context, reluarea programului Future Leaders Exchange (FLEX) în anul academic 2026–2027 este „o veste foarte bună pentru educația românească și pentru relația strategică dintre cele două state”.

FLEX este unul dintre cele mai competitive programe de schimb educațional pentru liceeni la nivel mondial, fiind bazat exclusiv pe merit. De-a lungul timpului, numeroși absolvenți ai programului au urmat cariere de succes atât în administrația publică, cât și în mediul privat, devenind promotori ai valorilor democratice și ai cooperării internaționale.

20 de elevi români, un an de studiu și viață în SUA

În cadrul ediției 2026–2027, 20 de liceeni români vor avea oportunitatea de a studia timp de un an într-un liceu american și de a locui alături de o familie-gazdă din Statele Unite. Experiența presupune integrarea completă în viața cotidiană americană, de la sistemul educațional până la cultura și valorile comunităților locale.

Reluarea programului a fost posibilă datorită acordului de co-finanțare semnat între Ministerul Educației și Cercetării și American Councils for International Education.

Interes record din partea liceenilor

Interesul pentru FLEX rămâne extrem de ridicat: 2.883 de liceeni români s-au înscris în competiție pentru doar 20 de locuri disponibile. Potrivit lui Nicușor Dan, acest lucru demonstrează „dorința puternică a tinerilor de a se forma prin educație de calitate, deschidere internațională și valori democratice”.

Procedurile de selecție încep în aceste zile și se vor desfășura pe parcursul mai multor luni. „Le urez mult succes tuturor și îi felicit pentru curaj, ambiție și dorința de a-și depăși limitele. Indiferent de rezultat, fiecare aplicație este o dovadă de încredere că educația oferă cele mai bune perspective pentru construirea unui viitor solid”, a subliniat Nicușor Dan.

În final, acesta a evidențiat rolul strategic al unor astfel de programe: România are nevoie de cetățeni bine pregătiți, conectați la lume, iar FLEX reprezintă atât un instrument esențial de apropiere între societăți, cât și o șansă unică de maturizare personală și profesională pentru tineri.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Lebede blocate de gheață pe lacul Tăbăcărie, intervin pompierii

mar ian. 13 , 2026
Intervenție inedită, marți, 13 ianuarie, pe lacul Tăbăcărie, în zona City Mall Constanța, unde mai multe lebede au rămas blocate în gheață, fără posibilitatea de a se deplasa. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea, prin Detașamentul Fripis, cu o autospecială ASAS și […]