VIDEO Adăpostul pentru câinii fără stăpân e aproape gata. Atenție: cine ia un câine de aici nu are voie să-l lase pe stradă

Adăpostul pentru câini din Constanța va fi gata curând, a anunțat primarul D. Făgădău

Lucrările la adăpostul pentru câinii fără stăpân din municipiul Constanța este aproape gata.

Locul, situat pe strada Vârful cu Dor nr. 5, a fost complet renovat și, spun reprezentanții Primăriei Constanța, oferă condiții decente de cazare pentru animale și, în primul rând, respectă normele sanitar-veterinare impuse de legislația specifică.

Adăpostul beneficiază de cabinet medical unde câinii vor fi îngrijiți, vaccinați și sterilizați.

Serviciul va fi operațional în curând. Este pentru prima dată când noi avem serviciu propriu. Ce mă interesează cel mai mult este modul în care se face capturarea, sterilizarea, aplicarea de tratamente și păstrarea câinilor conform termenelor legale. Noi încercăm să luăm câinii de pe domeniul public, să îi ingrijim și să îi supunem procedurilor de adopție. Veți vedea că ceea ce facem noi este sănătos, este transparent și este în respect față de aceste suflete.”

Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța
adapost caini fara stapan constanta

Câinii capturaţi şi înregistraţi în evidenţele adăposturilor pot fi revendicaţi sau adoptaţi gratuit. Încredinţarea câinilor se face numai după ce au fost consultaţi de către medicul veterinar, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare.

„Iubitorii de animale, care și-au asumat răspunderea îngrijirii unui câine preluat de la padoc, nu trebuie să lase câinii liberi, din nou, pe străzi. Ei au obligația să-i îngrijească și să respecte normele legale. În caz contrar, persoanele fizice sau juridice în culpă vor primi sancțiuni contravenționale conform Ordonanței de urgență nr.155 din 21 noiembrie 2001”, au precizat reprezentanții Primăriei Constanța.

Potrivit ordonanței, adopția câinilor din adăposturi se face cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții:

a) prezentarea de către adoptator a dovezii spațiului din care să rezulte condițiile corespunzătoare de creștere și adăpostire a câinilor;

b) prezentarea de către adoptator a dovezii resurselor materiale pentru creșterea și întreținerea câinilor;

c) prezentarea de către adoptator a acordului asociațiilor de proprietari sau, după caz, a vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini;

d) înregistrarea, imediat după adopție, a câinilor în Registrul de evidență a câinilor cu stăpân.

Declarații ale primarului Constanței despre câinii fără stăpân (sursa video: Primăria Constanța)

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Poliția Locală Constanța a dat, ieri, 256 de amenzi

joi mart. 21 , 2019
În cursul zilei de 20 martie 2019, polițiștii locali Constanța au constatat mai multe abateri de la normele legale în vigoare și au aplicat 256 amenzi contravenționale în valoare totală de 69.520 lei. În cadrul uneia dintre acțiunile tematice derulate pe raza de competență a Serviciului Ordine Publică 2, în […]

V-ar putea interesa și: