VIDEO CANCERUL poate fi învins. Unde se pot face GRATUIT teste Babeș Papanicolau

fundatia renasterea

Conferință de presă a Fundației Renașterea. De la stânga la dreapta: Mihaela Geoană, Cristina Copos, reprezentantul Motivi, dr. Loti Popescu, reprezentantul City Mall, Adriana Deoancă, reprezentant al Primăriei Constanța (foto: Constanța 100%)

Cancerul poate fi învins, iar una dintre armele pe care le avem la îndemână este prevenția.

Aceasta a fost concluzia unei conferințe de presă susținute de Mihaela Geoană, președinte fondator al Fundației Renașterea, Cristina Copos, vicepreședinte fondator, și de dr. Loti Popescu, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică din Constanța. (Declarații video puteți urmări la finalul acestui text)

Fundația Renașterea a făcut un lucru binevenit. Face, de fapt, în timp ce vorbim. O caravană în care 400 de femei beneficiază gratuit de teste Babeş-Papanicolau și 200 de mamografii. Este pentru prima dată când această caravană ajunge în mediul urban, iar cererea a fost imensă. Atât de mare încât doamnele au sunt ore întregi fără să reușească să stea de vorbă cu cineva și să se programeze.

Sprijinul financiar de fost acordat de compania Motivi.

„Informăm femeile despre necesitatea prevenției pentru a ne păstra sănătatea. Ne bucură foarte mult că a fost o cerere foarte mare. Prevenția este importantă. Poate nu toată lumea a reușit să facă testele în această lună, Constanța este un oraș foarte mare, dar au șansa să facă teste gratuit”, a spus Mihaela Geoană.

Cristina Copos a subliniat că incidența cancerului de sân este pe primul loc în România, dar și că în țări precum Belgia rata de vindecare este mult mai mare decât în România.

„Incidența cancerului de sân este pe primul loc în România, urmată de incidența cancerului de col uterin. În ceea ce privește rata de mortalitate, cancerul de col uterin este pe primul loc, iar cancerul de sân pe locul al doilea. Sunt studii care arată că, depistat în stadii precoce, aceste cancere pot fi vindecabile. Totul ține de noi și de societatea care ne pune la dispoziție ceea ce poate. Sunt studii care arată că în Uniunea Europeană, și aici m-aș referi la Belgia, rata de vindecare a bolii este de 84%, pe când în România este de 63,9%. Faptul că facem parte din Uniunea Europeană ne face să sperăm și să ne luptăm ca și noi să ajungem la o rată de supraviețuire comparabilă cu cea de 84%, dacă nu chiar mai bine”, a spus Cristina Copos.

Fundația Renașterea a înființat caravana mobilă în 2008. Rezultatele testelor sunt îngrijorătoare. 67,50% din femeile care au făcut Babeș Papanicolau au fost depistate cu infecții vaginale care au necesitat investigații suplimentare. În cazul mamografiilor, lucrurile stau mai bine. 59% au fost găsite sănătoase, 38,50% au primit recomandări pentru investigații suplimentare, 2,50% au primit indicații pentru consult oncologic, singurul care poate pune diagnosticul de cancer.

fundatia renasterea

Din păcate, deși există programe de screening, femeile nu apelează la ele. În plus, lți medici de familie nu se înscriu în aceste programe, iar fondurile alocate pentru prevenție sunt din ce în ce mai mici.

„Prevenția salvează vieți. Fondurile necesare prevenției sunt mult mai mici decât fondurile care s-ar aloca unui tratament. De aceasta pledez și voi pleda tot timpul pentru introducerea educației pentru sănătate în școala românească. Educație pentru sănătate este un proces continuu și nu este, așa cum s-a înțeles în ultima vreme, educație sexuală. Educație sexuală este o parte din educația pentru sănătate. În urmă cu 20 de ani, puteam să facem pentru unele campanii cam 10.000 de pliante format A4. De vreo cinci ani de zile, fondurile au scăzut în așa fel încât doar pentru unele campanii se pot face maximum 1.000 de fluturași, nu de pliante, care înseamnă o treime din A4. Din cauza aceasta am vorbit despre educație pentru sănătate, care ar atinge un grup mare și de la început”, a spus dr. Loti Popescu, purtător de cuvânt DSP Constanța.

Direcția de Sănătate Publică din Constanța desfășoară, conform calendarului Organizației Mondiale a Sănătății, 26 de campanii pe tot parcursul anului. Prima din fiecare an este Săptămâna de prevenire a cancerului uterin.

Dr. Loti Popescu a mai spus că fondurile pentru programele naționale sunt foarte puține, iar programul de diagnosticare precoce al cancerului de col uterin nu face excepție.

„Lucrul bun, însă, care se întâmplă de câțiva ani este că pe tot parcursul anului femeile din Constanța și din alte județe pot merge pentru diagnosticare precoce, adică pentru ceea ce înseamnă recoltare pentru frotiu citovaginal Babeș Papanicolau”, a spus Loti Popescu.

În Constanța, în acest program au intrat Policlinica nr. 2, cu dr. Diana Voiculescu și cu dr. Radu Colojoară, și policlinica Medstar. Puteți ajunge aici cu bilet de trimitere de la medicul de familie înscriși în program. Lista poate fi găsită pe site-ul DSP.

„Acești medici eliberează pacientelor care doresc să meargă la un Babeș Papanicolau un formular, formularul FS1. Ceilalți medici, care nu sunt înscriși, pot să trimită cu un banal bilet de trimitere, dar doar pentru Policlinica 2, Medstar răspunde numai pacientelor care vin cu formularul FS1. Această campanie durează tot anul.”, a mai spus dr. Loti Popescu.

În Constanța, circa jumătate din medicii de familie sunt înscriși în program.

Din păcate, de când se aplică și până acum, numai 15% din femeile din România au apelat la el.

La nivelul central se discută introducerea unui program similar și pentru cancerul de sân. Deocamdată, mamografiile se fac numai contracost.

sprijina-jurnalismul-independent
Constanta-financiara-sigla-jpg

Articole recente

Leave a Reply

Your email address will not be published.