VIDEO Constănțenii de pe strada Pandurului, amendați de Poliția Locală. „Nu avem unde să parcăm!”

Strada Pandurului din Constanța
Strada Pandurului din Constanța are unele din cele mai late trotuare din Constanța (foto: Cristian Hagi, 12 aprilie 2019)

Constănțenii de pe strada Pandurului din municipiul Constanța sunt nervoși și consternați. De câteva zile, au început să primească amenzi pentru că au parcat pe trotuar.

Amenzile sunt acordate legal de către Poliția Locală Constanța. Există o hotărâre de consiliu local, nr. 184 din anul 2013, care spune că nu este permise parcarea autoturismelor pe trotuarele unde sunt montate dale. Dacă e asfalt și lași un metru de trecere pentru pietoni, ai voie, dacă sunt dale, este interzis.

Anul trecut, trotuarul de pe strada Pandurului a fost reabilitat și s-au montat dale. De atunci, spun locuitorii, a început coșmarul lor.

„Avem trotuare de câte șase metri lățime, mai largi ca în centrul orașului, mai largi decât strada. Dacă înainte urcam mașinile pe trotuar și nu încurcam pe nimeni, acum nu mai avem voie. Unde să parcăm? Eu mi-am lăsat mașina pe stradă, m-am trezit cu oglinda ruptă. Cine mă despăgubește? Acum e un haos pe stradă. Când trece autobuzul nu mai are loc nicio mașină. De ce au făcut trotuare așa de largi? Mă uit uneori dimineață câte zece minute și nu trece niciun pieton”, ne-a spus un locuitor.

Am făcut un test. Am fost vineri dimineață pe strada Pandurului ca să vedem cam câți pietoni trec pe stradă. Am văzut cam unul la cinci minute. Aveți mai jos o scurtă înregistrare de două minute, în care puteți vedea numai două persoane, dar zece mașini, printre care și un autobuz.

Oamenii au fost în audiență la primarul Decebal Făgădău, care i-a liniștit și le-a spus că lucrurile se vor rezolva.

Cum spuneam însă, Poliția Locală Constanța a început recent să dea amenzi (după ce avertizase asupra acestui lucru din februarie 2019). Câte 400 de lei pentru fiecare șofer (cu posibilitatea de a plăti 200 de lei în termen de 15 zile).

„Autoturismul a fost depistat staționat pe strada Pandurului unde sunt montate pavele destinate traficului pietonal, iar această acțiune ducând în timp la deteriorarea acestuia”, scrie agentul constatator al Poliției Locale Constanța, care folosește greșit conjuncția „iar”.

Oamenii, cum spuneam, sunt disperați. unul din cei amendați a spus că avea numai două roți pe trotuar, pe porțiunea unde sunt pavele închise la culoare. Așa erau parcate mai multe mașini azi.

Ei nu înțeleg de ce nu se fac alveole pentru parcare, așa cum s-au făcut pe multe alte străzi din oraș, inclusiv pe unele foarte aglomerate. Vă dau un singur exemplu: strada Poporului, unde sunt zeci de magazine. Într-o discuție cu reprezentanții primăriei, un responsabil le-a spus că trebuia ca ei, oamenii, să solicite acest lucru înainte de a fi făcute lucrările. Evident însă, oamenii nu au fost înștiințați despre lucrări.

strada pandurului municipiul constanța
Mașinile sunt parcate acum pe stradă (foto: Cristian Hagi, 12 aprilie 2019)

Primăria le-a mai spus – pe bună dreptate – să-și lase mașinile în curte.

„Unii dintre noi nu avem loc în curte pentru mașină. Mai avem, din când în când, și musafiri. Alții au două mașini. Dacă aveam loc în curte, o lăsam acolo”, spune constănțeanul cu care am vorbit.

Totuși, dacă bagă mașinile în curte, șoferii trec peste pavele, iar acest lucru duce la deteriorarea lor, nu-i așa?

Soluții pentru probleme de pe strada Pandurului există. Se pot face alveole pe trotuare, iar pavelele scoase se pot folosi la alte lucrări, a spus ex-consilierul local Tudorel Chesoi, într-o emisiune la Dobrogea TV.

Cert este că primăria trebuie să-și îndrepte atenția către acești constănțeni și problema lor. Oamenii sunt revoltați și mi-au spus că sunt pregătiți să blocheze circulația pe stradă, dacă nu se găsesc soluții.

Vă recomandăm și:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.