VIDEO Cum arată un spectacol de lumini la Cazinoul din Constanța și unul la catedrala din Chartres

Imagini din Chartres, în partea de sus, și din Constanța, jos

Cazinoul din Constanța a fost iluminat azi, timp de 15 minute, în cadrul proiectului intitulat „Mă vezi? 1918 într-o altă lumină”.

Un proiect care a fost respins de către Ministerul Culturii, prin Administrația Fondului Cultural Național. A fost respins de două ori, și la prima analiză, și la contestație. A fost însă aprobat, după ce a fost depus de o asociație (nu de un SRL, ca prima dată), în cadrul Comitetului Interministerial pentru Centenar, desfăşurat la Guvernul României, sub conducerea prim-ministrului României, Viorica Dăncilă.

Eviden, în firmă și în asociație apare aceeași persoană, un anume Eugen Lumezianu.

Detalii găsiți AICI.

Pentru a ilumina 10 clădiri, Asociația pentru Educația prin Artă primește 288.622 lei.

Marți seară a fost iluminat Cazinoul din Constanța. De ce? Ca să fie „repoziționat în mentalul colectiv” și ca să se „tragă un semnal de alarmă asupra stării în care acestea se află”, a spus Eugen Lumezianu, președintele Asociației pentru Educația prin Artă. Adică, fără această iluminare pe bani mulți, cazinoul nu s-ar fi repoziționat în mentalul colectiv (eu nu știu ce înseamnă asta, sincer) și lumea nu și-ar fi dat seama că este în pericol, deși s-au scris mii de articole pe tema aceasta în ultimii ani.

Iată însă cum a arătat un fragment din spectacolul din Constanța. În al doilea clip vedeți cum arată un spectacol asemănător în Chartres. Este un mic orășel din Franța, de pe valea Loarei, cu circa 40.000 de locuitori.

Constanța:

Chartres:

Sunt ceva diferențe, nu-i așa? Nouă ni se pare jenant ce s-a întâmplat în Constanța.

Donații pentru un jurnalism independent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.