VIDEO Euforia Eforiei: „Aici este centenarul Marii Uniri”

Video reportaj realizat în a doua zi a evenimentului Euforia Eforiei (video: Constanța 100%, 18 august 2019)

Euforia Eforiei, eveniment organizat de Primăria Eforie, s-a încheiat, duminică, 18 august, cu un spectacol care a adunat ariști din mai multe colțuri ale țării.

„Aici este centenarul Marii Uniri, pentru că aici, pe această scenă, nu facem altceva decât să unim toate zonele țării, chiar dacă noi venim, în această seară, din Arad, Bihor, Cuna, mai exact. Noi, aici, ne unim toți, într-un gând, într-o credință și într-un cântec”.

Aceasta a fost declarația unuia artiștii care au urcat pe scena din Eforia și care au surprins esența evenimentului.

A fost (încă) o seară în care s-a dansat, s-a cântat și în care turiștii și localnicii deopotrivă s-au simțit bine.

Pe scenă au evoluat și dansatori, și formații de muzică populară și ușoară – muzică pe toate gusturile.

euforia eforiei
Secvențe din spectacolul Euforia Eforiei, din data de 18 august 2019

Turiștii și-au exprimat dorința ca astfel de evenimente să aibă loc și anul viitor și au promis că vor reveni în Eforie.

Vă reamintim că Primăria Eforie a organizat, în perioada 15 – 16 august, Festivalul Pescarilor, iar pe 17 și 18 august Euforia Eforie.

Mai multe video reportaje de la aceste evenimente puteți urmări în articolele de mai jos.

VIDEO Euforia Eforiei, distracție pentru turiști și localnici
VIDEO Hore la Festivalul pescarilor din Eforie
VIDEO Festivalul Pescarilor în Eforie, prima zi de spectacole
FOTO VIDEO A început Festivalul Pescarilor în Eforie. Urmează 4 zile de educație și distracție

Postări recente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.