VIDEO FOTO Eforie Nord va avea cea mai nouă și, probabil, cea mai frumoasă faleză de pe litoralul românesc

Lucrările de investiții în stațiunea Eforie Nord sunt în toi, în această perioadă. În ciuda epidemiei de coronavirus, primăria din localitate duce mai departe proiectele de infrastructură începute, atât spre beneficiul locuitorilor, cât și al turiștilor.

„Sunt convins că vom ieși la liman. Când viața noastră își va relua cursul firesc, orașul să fie pregătit pentru noi și oaspeții noștri! Continuăm extinderea rețelei de alimentare cu gaz, construim o nouă grădiniță, noi parcuri și locuri de joacă. Lucrăm la amenajarea falezelor din Eforie Nord și Sud și a lacului Belona. Acum stăm acasă și respectăm regulile! Dar privim cu optimism spre ziua de mâine!”, a declarat primarul din Eforie, Robert Șerban.

Una dintre cele mai ample lucrări se desfășoară pe bulevardul Tudor Vladimirescu, strada paralelă cu marea, unde se află numeroase hoteluri. Zona este reconfigurată cu totul. Se investesc aici, dar și pe strada Mării 1 și pe strada Mării 2, nu mai puțin de 22 de milioane de lei. Este vorba despre fonduri europene, deci bani gratis, practic.

Primarul Robert Șerban spune că la finalul lucrărilor, Eforie va avea cea mai frumoasă zonă de pe litoral.

„Pe faleză vor fi amenajate 19 fântâni arteziene, trei mai mari, de aproximativ 12 metri pătrați și 16 mai mici, de șase metri pătrați. Zona va fi o adevărată feerie, sunt convins că turiștii vor fi foarte încântați. Și nu doar ei ci mai ales locuitorii din Eforie care trebuie să fie mândri de stațiunea lor”.

Și, dacă vă e dor de vacanță, vă reamintim ce puteți face în Eforie, vara.


Lasă un comentariu

Your email address will not be published.