VIDEO Haos în trafic în cartierul Compozitori. Poliția Locală spune că nu poate face nimic

Strada Constantin Bobescu – șoferii sunt nevoiți să intre pe contrasens. Riscul de accident este iminent. Autoritățile ridică din umeri

În multe zone din orașul Constanța, traficul este aproape un coșmar. Sunt străzi în care dacă șoferii nu se înțeleg între ei, nu mai pot să conducă. Să iasă, de exemplu, de pe străduțele laterale.

În altele, este de-a dreptul periculos să conduci sau să fii pieton. Un bun exemplu în acest sens este cartierul Compozitorilor. Aici, străzile sunt înguste și au o singură bandă de mers, pentru că, inițial, cartierul a avut un Plan Urbanistic Zonal în care erau admise numai vile, deci nu ar fi trebuit să fie un trafic prea intens. Între timp însă, PUZ-urile au fost modificate succesiv, au apărut blocuri tot mai înalte, până la 10 etaje, au dispărut locurile dedicate parcurilor, s-a ajuns ca peste tot să se construiască blocuri. Mai nou, au apărut și magazine și restaurante.

Strada Constantin Bobescu este un bun exemplu al haosului din trafic. Puteți vedea peste zece minute de imagini filmate, în care se observă cum mașinile sunt parcate atât pe trotuar, cât și pe stradă. Șoferii sunt nevoiți să intre pe contrasens, tăind linia continuă, în curbă, iar numai o minune a făcut să nu se întâmple accidente grave. Pietonii, care nu mai au trotuar, merg pe stradă, fie că este vorba despre adulți, bătrâni sau copii care-și împing căruțul în care se află bebelușii lor.

Mașini parcare pe trotuar și pe prima bandă, șoferi pe contrasens, pietoni pe stradă – un tablou cotidian al străzii Constantin Bobescu din Constanța

Cartierul suferă de lipsa locurilor de parcare. Blocurile nou construite au asigurat, în principiu, câte un loc pentru fiecare apartament. În multe cazuri însă, locurile acestea sunt la o distanță de până la 500 de metri de bloc, iar nimeni, dar absolut nimeni, nu merge 500 de metri pentru a-și lăsa mașina, ci preferă să o parcheze pe trotuar, pe stradă, cât mai aproape de locuință. În plus, mulți oameni au două mașini sau mai multe. De aici haosul.

Poliția Locală a fost înștiințată despre pericolul iminent al acestei zone. A răspuns că nu pot amenda șoferii care parchează ilegal decât dacă îi surprind la mașină. Se pare că, în acest caz, chiar dacă este blocat trotuarul, nu ridică mașinile care fac acest lucru. Poliția națională nu prea a fost în zonă, are treburi mai importante. Așadar, nimic de făcut: putem parca ilegal în zonă, nu are cine să ne amendeze.



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

6 comentarii la “VIDEO Haos în trafic în cartierul Compozitori. Poliția Locală spune că nu poate face nimic

  1. Masinile parcate pe trotoar…..care trotoar? Este practic cate o fasie de pamant pe o parte si alta a drumului asfaltat. Daca ar fi existat trotoar nu s-ar fi parcat pe el. Daca tot scrieti scrieti ce trebuie. In rest aveti dreptate.

    1. Acela este trotuar. Un trotuar care constă intr-o fasie de pamant, acum. Se va monta si bordură. Dacă tot comentați, comentați in cunostință de cauză.

      1. De parcare privata a unui mogul din oraș de ce nu scrieți nimic?????Este vorba de parcarea de pe Petre Vulcan colt cu Strada Mircea.Nu acces ambulanțelor.pompierilor în caz de nevoie la blocul din apropiere.Sa luat trotuarul in o banda de circulație?????Se teme cineva de clanul .Duși???????ori este sponsorul cuiva dintre edili.

  2. Pai comentez in cunostinta de cauza. Este o fasie de pamant fara bordura si fara asfalt/beton. Daca ar fi fost construit trotuarul asa cum este pe celelalte strazi nu s-ar fi parcat asa. Strada este asfaltata de 2/3 ani, trotuarul nu.

    1. Si daca erau asfaltate trotuarele, masinile erau parcate tot pe ele. Atat de blamati stalpisorii, pare ca isi fac treaba si ar fi benefici si in acest caz. Sunt locuri de parcare private, asfaltate, cu marcaje de atentionare ca sunt proprietate privata si se parcheaza pe aceste locuri de parcare. Deci, cine sa respecte ceva in acest cartier, in acest oras?! Fara reguli si sanctiuni fiecare face ce il taie capul. Pietonii, copiii, mamicile n-au decat sa mearga pe unde pot, cui sa-i pese si de ei? Solutia este sa se faca sesizari prin email catre primarie@primaria-constanta.ro pt asfaltarea trotuarelor, montarea limitatoarelor de viteza si chiar instituirea de sens unic pe strada Ctin Bobescu si pe Caudela pentru decongestionarea traficului.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

O societate comercială din Valu lui Traian face angajări

mie sept. 18 , 2019
Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați – peisagiști, lăcătuși mecanici, sudori, zugravi. Contract de muncă de 8 ore/zi, 5 zile/săptămână, salariu 1263 de lei în mână. Obligatoriu diplomă de specializare. Nu se decontează transport. Nu se decontează […]
angajar

V-ar putea interesa și: