VIDEO Primarul Decebal Făgădău ține aprins iluminatul festiv pe baza unui calcul greșit

luminite craciun constanta
Luminițe de sărbători aprinse la sfârșitul lunii ianuarie

Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a explicat de ce sunt aprinse luminile de sărbători și la sfârșitul lunii ianuarie. Calculul este însă greșit.

„Cam 10% din populația Constanței își ține sărbătorile de iarnă pe rit vechi. Personal am fost la un Revelion pe data de 17 ianuarie. Sunt la fel de constănțeni ca și noi. An de an, am ținut iluminatul festiv până după Anul Nou pe rit vechi”, a spus primarul.

Până la mijlocul săptămânii viitoare, adică la începutul lunii februarie, acestea vor fi strânse.

Primarul a spus că privește criticile aduse pe acest subiect ca pe niște complimente.

Lucrurile nu stau însă chiar așa cum au fost prezentate de Decebal Făgădău.

Potrivit recensământului din 2011, municipiul Constanța are o populație de 283.872 persoane, din care 235.733 sunt creștini ortodocși. Un număr de 29.603 de persoane nu au declarat nicio religie. Rămân așadar 18.536 de persoane. Dacă luăm în calcul și cei care s-au declarat musulmani, adică 14.557, rezultă că rămân 3.979 de peroane. Mai sunt 1.425 sunt romano-catolici și 298 de atei și 90 au spus că nu au nicio religie. Rămân 2.166 de persoane.

Potrivit recensământului, creștini de rit vechi s-au declarat, în municipiul Constanța, numai 276 de persoane. De religie armeană s-au declarat 19 persoane (ei sărbătoresc Crăciunul nu pe rit vechi, dar oricum la începutul lui ianuarie). Și Biserica Ortodoxă Sârbă ține sărbătorilor pe rit vechi. Aveau un număr de 187 de credincioși. În total, 463 de persoane. Datele oficiale le puteți citi AICI (căutați tabelul nr. 13).

Dacă 10% din constănțeni ar fi de rit vechi, înseamnă că am vorbi despre un număr de 28.387 de persoane. Nici pe departe nu se ajunge la această cifră.

Pe principiul enunțat de primar, ar trebui poate să montăm beculețe și în mijlocul verii.

Anul nou la musulmani cade în date diferite. Evenimentul aminteşte de călătoria lui Mahomed de la Mecca la Medina, care a început, conform calendarului nostru, la 16 iulie 622. Migrația lui Mahomed este cunoscută și sub numele de Hijra (emigrare). În 2020, Anul Nou musulman are loc în noaptea dintre 19 și 20 august.

Evreii vor sărbători anul nou, în 2020, pe data de 18 septembrie. Pentru ei va fi anul 5781. Roș Hașana (traducere: capul sau începutul anului) este Anul Nou evreiesc, începutul unui nou an potrivit cu calendarul ebraic. Cade în prima zi a lunii Tișrei, care este prima lună a calendarului evreiesc modern. În Constanța erau 21 de persoane de origine mozaică.

Orașe mari din Europa, precum Londra sau Paris, unde există, cu siguranță, un număr mai mare de credincioși de rit vechi decât în Constanța, au stins iluminatul festiv de sărbători din data de 5 ianuarie 2020.

Vă reamintim că municipiul Constanța a cheltuit cât Viena pentru acest iluminat, adică 1,15 milioane euro. Detalii AICI.

Zen Residence
energia residence



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

„Anghel Saligny a construit un proiect extrem de ambițios în 4 ani, noi ne chinuim din 2013 să îl vopsim”

Thu Jan 30 , 2020
Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a explicat de nu a făcut mare lucru în primii trei ani de mandat. Vremurile și birocrația sunt de vină, pe scurt. „Anghel Saligny a construit un proiect extrem de ambițios, care a legat Dobrogea de Patria Mamă, în 4 ani de zile, la vremurile acelea, […]
anghel saligny