VIDEO Stâlpișori din zona peninsulară, smulși din pământ de constănțeni nemulțumiți

Au scos din pământ stâlpișorii ca să poată trece cu mașinile

Stâlpișori din zona peninsulară a orașului Constanța, care interzic accesul pe anumite străzi, au fost smulși din pământ și aruncați de șoferi nemulțumiți.

Spre exemplu, la intersecția străzilor Ecaterina Varga cu Vasile Alecsandri, stâlpișorii au fost scoși din pământ la puțin timp după ce au fost fixați. Chiar dacă în zonă au fost amplasate și indicatoare rutiere care să îi avertizeze pe șoferi despre noile reguli de acces, conducătorii auto par să nu țină cont.

Polițiștii au fost chemați la fața locului și au început verificările în acest caz pentru a se stabili exact cine a vandalizat elementele de închidere a străzii folosite de Primăria Municipiului Constanța.

„Deteriorarea stâlpișorilor înseamnă infracțiune și se sancționează conform legii. Pentru prevenirea săvârșirii faptelor antisociale, solicităm în continuare cetățenilor care întâlnesc astfel de cazuri să le sesizeze la Dispeceratul Poliției Locale Constanța, la numărul de telefon 0241484205. Pentru utilizatorii aplicației WhatsApp numărul de contact este 0799606142. Ne-ar fi de mare folos daca sesizarea ar fi însoțită și de fotografii cu ceea ce se constată, locul și alte date care să le permită polițiștilor noștri identificarea rapidă și tragerea la răspundere a celor care nu respectă legea.”, au precizat reprezentanții Primăriei Constanța.

Sursă video: Primăria Constanța

Reamintim că Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, montează în zona peninsulară noile indicatoare rutiere precum și stâlpișorii care interzic accesul. 

Reamintim că noul Regulament de acces prevede ca zona peninsulară să fie separată în zone exclusiv pietonale și zone ocazional carosabile iar accesul vehiculelor în interiorul zonei pietonale să se facă doar în baza unui permis. Începând cu data de 15 martie 2019, constănțenii pot depune cererile pentru obținerea permiselor de acces în zona peninsulară.
Documentele se depun la Direcția Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Constanța (Strada Ștefan Mihăileanu, nr.10) și la Serviciul Public de Impozite și Taxe (sediile de pe bulevardul Tomis, nr. 112, strada Sulmona, nr. 22 și la cel din incinta City Park Mall, bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116).

DOCUMENTAȚIA SCANATĂ SE POATE DEPUNE ȘI ONLINE la adresa de mail permise.acceszp@primaria-constanta.ro iar documentele în original se vor prezenta doar în momentul în care se ridică permisul.

Pentru moment, în zona peninsulară pot intra toate autovehiculele, iar constănțenii vor fi informați în timp util despre data la care vor avea acces doar posesorii de permis.

Sprijină jurnalismul independent. Poți dona aici:

Recomandare

Recomandare

Articole recente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.