VIDEO. Stațiunea Mamaia, promovată prin blocaje infernale în trafic

Circulația în stațiunea Mamaia este practic blocată. Cei care au avut ghinionul să ajungă în zonă au stat și stau în continuare zeci de minute pe loc. Evident, blocajele în trafic sunt însoțite de tot tacâmul aferent: nervi, înjurături, etc.

„Am încercat să ajung în Năvodari, aveam o problemă urgentă acasă. Am făcut drumul în două ore”, ne-a spus un șofer.

Mulți au ales să ocolească Mamaia pe ruta Ovidiu – Lumina – Năvodari. Și aici s-a produs un ambuteiaj.

„Din Ovidiu până la intrarea în Constanța am făcut 45 de minute”, ne-a spus un constănțean.

Motivul blocajului: un eveniment care, culmea, se dorește a promova Mamaia. Traficul a fost blocat de două benzi pentru niște cicliști care participă la „Ocean lava”.

mamaia trafic

„Sâmbătă, 24 iunie, în staţiunea Mamaia se va desfăşura concursul de triatlon Ocean Lava România, Mamaia, o competiţie internaţională, care face parte dintr-un program mai amplu de promovare a litoralului românesc la nivel internaţional ca staţiune turistică pentru sportivii amatori sau de performanţă.”, au anunțat, de zilele trecute, organizatorii.

Aveți mai jos un filmuleț în care puteți vedea cum se stă pe loc în Mamaia.

Întrebare retorice pentru cei care au dat avizele pentru eveniment: chiar credeți că stațiunea se promovează în acest mod, la nivel internațional? De ce nu organizați astfel de evenimente în extrasezon sau măcar în timpul săptămânii?


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

DOBROGEA TV. Lupta de un deceniu a unui om de afaceri. Cazul Grigore Comănescu

sâm iun. 24 , 2017
Grigore Comănescu este un om de afaceri care duce, de circa un deceniu, mai multe lupte în instanțe. Acesta a vorbit, în emisiunea „Realitatea locală”, de la Dobrogea TV, despre o parte din aceste lupte, dar și despre o serie de noutăți relevante apărute în ultima perioadă în legătură cu […]
grigore comanescu

V-ar putea interesa și: