VIDEO Trei cicloane au lovit Europa. Cel puțin 12 oameni au murit

Valuri uriașe în Marea Britanie. Sursă foto: phys.org
Valuri uriașe în Marea Britanie. Sursă foto: phys.org

Furtunile care au măturat Europa vineri şi sâmbătă au provocat moartea a cel puţin 12 persoane şi au lăsat în întuneric zeci de mii de locuinţe, relatează duminică DPA.

 Mai multe decese au fost raportate în Germania, Ţările de Jos, Marea Britanie şi Polonia ca urmare a trecerii a trei cicloane, numite Zeynep, Dudley şi Eunice.

Mii de gospodării au rămas fără curent electric în Marea Britanie, unde furtuna Eunice a adus vânturi puternice şi ploi abundente şi a provocat daune de milioane de lire sterline. Trei persoane au decedat.

În Marea Britanie, sunt prognozate şi pentru zilele următoare vânturi puternice, care ar putea afecta călătoriile, sursele de alimentare cu energie electrică şi operaţiunile de intervenţie.

Patru persoane au murit în Ţările de Jos din cauza furtunii, trei dintre acestea în urma căderii unor copaci şi alta într-un accident rutier. 

Cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa în Germania din cauza furtunii Zeynep. Numeroşi arbori au fost dezrădăcinaţi, mai multe clădiri au fost deteriorate, iar unele obiecte au fost luate pe sus de vânt, pompierii primind mii de solicitări de intervenţie.

Asiguratorii din Germania au estimat că daunele depăşesc 900 de milioane de euro (1 miliard de dolari), notează DPA.

Transportul feroviar la nivel naţional a suferit numeroase întreruperi în Germania, pe unele linii fiind preconizate întârzieri până luni.

Serviciul german de meteorologie a avertizat că rafalele puternice de-a lungul zonelor de coastă vor continua până marţi, existând pericolul de cădere a unor arbori.

În Polonia, patru persoane şi-au pierdut viaţa în timpul furtunii, iar cel puţin una a fost rănită. Pompierii polonezi au fost solicitaţi să intervină în aproximativ 13.000 de incidente în cursul nopţii din cauza furtunii Zeynep, potrivit unui purtător de cuvânt.

Numeroşi copaci doborâţi de vântul puternic au blocat drumurile, iar mai multe acoperişuri au fost luate pe sus. O tablă de mari dimensiuni a fost smulsă de pe Muzeul Naţional din Szczecin. Zeci de mii de gospodării au rămas fără electricitate, în special în Pomerania de Vest.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a solicitat populaţiei să rămână în spaţiile interioare, în timp ce compania feroviară PKP a recomandat amânarea călătoriilor.

În Republica Cehă, aproximativ 26.000 de gospodării au rămas curent electric, iar administraţia din Praga a îndemnat populaţia să nu se aventureze în parcuri sau în păduri.

Zen Residence
energia residence



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Premierul Ciucă apreciază rromii pentru „puterea de a spune mereu lucrurilor pe nume, pasiunea firii, autenticitatea, inventivitatea şi talentul artistic, în special la muzică şi dans”

Sun Feb 20 , 2022
Premierul Nicolae Ciucă îndeamnă, în mesajul de Ziua Dezrobirii Romilor, la respectarea şi sprijinirea acestei comunităţi, fără a o obliga la îndepărtarea de specificul său, remarcând că, în mod paradoxal, instinctul libertăţii pare să definească cel mai pregnant spiritul romilor, acestei caracteristice adăugându-i-se ”puterea de a spune mereu lucrurilor pe […]
Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a fost desemnat premier interimar de către preşedintele Klaus Iohannis.