VIDEO Un preot constănțean și-a dat foc în fața Catedralei Mântuirii Neamului

Un preot constănțean și-a dat foc în fața Catedralei Mânturii Neamului, astăzi, în ziua sfințirii acesteia.

Preotul George Ciulei spune că a recurs la acest gest în semn de protest, împotriva corupției din Biserica Ortodoxă.

După 12 ani de preoţie, George Ciulei a intrat în vizorul autorităţilor bisericeşti. Totul a început după ce bărbatul a fost implicat într-un straniu accident de circulaţie în anul 2015.

Pe data de 19 martie 2015, Nicolae Răzvan Chiţu, un tânăr de 26 de ani, din Constanţa, a condus, în jurul orei 00.30, un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu, dinspre strada Nicolae Filimon către strada Baba Novac, şi, ajungând în zona Arabesque, a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus în banda nr. 2 de George Ciulei (un bărbat de 35 de ani, preot la Parohia „Sf. Apostol Andrei“ din Cernavodă). Poliţiştii au stabilit că Nicolae Răzvan Chiţu avea 1,24 g/l alcool pur în sânge. În urma impactului, acesta şi-a pierdut viaţa. Preotul George Ciulei a avut nevoie de 120 de zile de îngrijiri medicale. Din păcate, drama sa a continuat, deoarece reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au decis să-l suspende şi să-l oprească de la slujire la parohia unde activa de 12 ani. Preotul a apelat la avocatul Viorel Laurenţiu Pîslaru, pentru a-l ajuta.

Arhiepiscopia Tomisului a aplicat prevederile regulamentare ale cultului creştin-ortodox. Astfel, potrivit Regulamentului Autorităţilor Canonice Disciplinare şi ale Instanţelor de Judecată ale BOR, art. 17 stipulează că „omorul săvârşit fără voie, din greşeală sau în legitimă apărare, prin lovire ori accident, se sancţionează, în cazul clericilor, cu oprirea de la slujirea sfintei liturghii şi a celorlalte Sfinte Taine“. Sancţiunea suspendării a fost luată regulamentar, fără oprirea salarizării preotului respectiv. Această măsură nu vizează vreo vină a clericului sancţionat, ci este o măsură preventivă, pentru evitarea apariţiei unor bănuieli asupra acestuia, din partea credincioşilor, întrucât ei nu au acces la toate datele problemei, cel puţin până la stabilirea unui verdict clar din partea autorităţilor. De aceea Sfântul Sinod a decis ca, în astfel de cazuri să se ţină cont de circumstanţele fiecărui caz, până la lămurirea definitivă a situaţiei.

Vă recomandăm și: Lista neagră a preoților din Constanța. Au făcut de toate, de la trafic de droguri la preacurvie

Preotul George Ciulei a aflat, pe 16 noiembrie 2018, decizia definitivă a Consistoriului Mitropolitan (for de judecată bisericesc) al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, care l-a depus din treapta preoţiei pentru „nerespectarea mărturisirii de fidelitate eclesială sau a jurământului depuse la absolvire sau la hirotonie şi pentru neascultare faţă de autorităţile bisericeşti”, deşi totul a plecat de la un accident rutier în care preotul a fost victimă.

Părintele, revoltat de soluţia finală, i-a scris o scrisoare Patriarhului Daniel, în care îi explică pe larg cazul său, solicitându-i o audienţă.

„Pentru toate acestea, cu fiască supunere, în virtutea dreptului de devoluţiune pe care îl aveţi, dar şi ca Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, al cărei fiu duhovnicesc sunt, vă rog din suflet să mă primiţi în audienţă săptămâna aceasta (19 – 24 noiembrie n.red.), iar dacă nu am nici măcar acest drept, duminică, în ziua sfinţirii, mă voi incendia în faţa Catedralei Mântuirii Neamului”, îşi încheie părintele scrisoarea adresată PF Daniel.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a făcut primele declarații după ce un preot și-a dat foc în fața Catedralei Mântuirii Neamului.

„Vă mărturisesc că eu fiind aici nu am cunoștință de cazul menționat. Eu înclin să cred că nu e vorba de un preot real. Dacă e vorba de un preot caterisit, a comis ceva care i-a adus caterisirea, iar incidentul de astăzi, dacă e real, în descalifică pe cel care l-a comis. Asta înseamnă a protesta împotriva eroilor. E regretabil”, a declarat Vasile Bănescu, în direct, la Antena 3.

Sursă video: Facebook

One comment

  • Deci : art. 17 stipulează că „omorul săvârşit fără voie, din greşeală sau în legitimă apărare, prin lovire ori accident, se sancţionează, în cazul clericilor, cu oprirea de la slujirea sfintei liturghii şi a celorlalte Sfinte Taine“. Dar pentru : Art.23 – Preotul care ar pretinde sau ar impune cu silă plată pentru orice slujbă
    religioasă, va fi pedepsit cu pedeapsa canonisirii la mânăstire sau la Episcopie, până la o lună, Art.35 – Furtul, camăta, bătaia şi omorul se vor pedepsi cu pedepsele prevăzute de
    Sfintele Canoane și a 10 poruncă. să nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.
    . câți au fost pedepsiti pentru astea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.