
Sâmbătă dimineață, deși este weekend, mai mulți muncitori forau, cu ajutorul unui utilaj, pe strada Renașterii din municipiul Constanța.
„I-am văzut forând în capătul străzii, spre mare. Acolo e fosta parcare a poligonului de tir. Asta în condițiile în care acolo a fost adus pământ pentru a se consolida terenul”, ne-a spus un constănțean, care ne-a trimis și câteva fotografii.
Acesta este îngrijorat că în zonă va apărea un nou bloc. Zona aceea este instabilă, din informațiile sale, cei care au construit pe marginea falezei au probleme cu structura locuințelor. În plus, strada este deja foarte aglomerată, mai ales după ce un bloc turn a fost construit la intrare.
Ce-i drept, cantina ETEKS s-a mutat de acolo, dar în zonă mai sunt vreo două terenuri libere pe care au pus ochii mai mulți indivizi.
Pe stradă se află și sediul IPJ Constanța.
Accesul auto nu mai este permis decât riveranilor.
Dacă ați văzut în localitățile din județul Constanța probleme despre care vreți să scriem, vă rog să ne scrieți la contact@ct100.ro, să ne lăsați un mesaj pe pagina de Facebook sau să ne trimiteți un mesaj pe WhatsApp, la numărul 0751481012. Fotografiile și filmările sunt binevenite.