Vocea constănțeanului: 10 mașini parcate într-o stație RATC! Mai avem poliție?

O stație RATC de pe strada Baba Novac, aproape de strada Soveja, este ocupată aproape în întregime de autoturisme
O stație RATC de pe strada Baba Novac, aproape de strada Soveja, este ocupată aproape în întregime de autoturisme (foto: 8 martie 2019)

Un constănțean ne-a transmis un mesaj prin care atrage atenția asupra a ceea ce el numește un fenomen: mașinile care blochează stațiile RATC.

„În fiecare zi văd, stațiile sunt blocate, dar astăzi am remarcat un record. În stația de pe strada Baba Novac, colț cu Soveja, erau mai mult de 10 mașini. Mai există în orașul ăsta poliție, locală sau națională? Cum de închide toată lumea ochii?”, spune Dan.

Mașinile parcare în alveolele destinate autobuzelor încurcă traficul, dar și călătorii RATC. Pe de o parte, automobilele trebuie să aștepte în spatele autobuzelor, ceea ce poate crea probleme, mai ales în stațiile care sunt aproape de intersecție, cum este cea menționată mai sus.

„Am văzut cazuri când coada din spatele autobuzului s-a întins până în intersecție, blocând circulația pe strada Soveja”, spune cititorul nostru.

Pe de altă parte, nu este deloc plăcut pentru călători să coboare și să urce printre mașinile parcate (asta dacă șoferii au avut măcar bunul simț să lase un loc suficient de trecere printre mașini).

Astfel de cazuri se întâlnesc, din păcate, în tot orașul. Întrebarea sa devine astfel legitimă: mai există poliție națională sau locală în Constanța, din moment ce zeci, poate sute de mașini sunt parcate ilegale în stații în fiecare zi?

Lucrurile s-ar putea modifica puțin în bine de la mijlocul lunii, când Primăria Constanța va ridica mașinile parcate ilegal. Detalii mai jos.

O precizare din partea Constanța 100%: Poliția Locală nu poate amenda șoferii parcați neregulamentar decât dacă îi găsește la mașină. Legea nu le dă dreptul să trimită scrisori acasă la proprietari ca să întrebe cine era la volan.

Dacă ați văzut în localitățile din județul Constanța probleme despre care vreți să scriem, vă rog să ne scrieți la contact@ct100.ro, să ne lăsați un mesaj pe pagina de Facebook sau să ne trimiteți un mesaj pe WhatsApp, la numărul 0751481012. Fotografiile și filmările sunt binevenite.

One comment

  • Pampon, tist la vardisti

    Stai asa , adică Robert Doroftei aka Robi , de la Poliția Locală C-ta nu poate aplica amenzi șoferilor care parchează neregulamentar?Superrrrr!!!Dar sa taie frunza la câini au voie?Dar sa faca cumpărături ptr domn primar sau ptr consilierii locali au voie?
    Sa spele masinile primăriei au voie ?
    PS.Public, propun sa facem referendum sa schimbam numele urbei din Constanta in Fierbinti.Sa trecem de la oras la sat sa ne scadă impozitele plus sa se reducă i numarul angajaților din administratia publica

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.