Vor scădea tarifele pentru transportul și distribuția energiei electrice. „Corectăm aberațiile și dezechilibrele economice produse de PSD”

Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a declarat, duminică, printr-o postare pe Facebook, că, din 15 ianuarie, noile tarife stabilite de ANRE pentru transport şi distribuţie a energiei electrice vor fi reduse cu valori între 1,7% și 1,9%.

Acest lucra va duce, spune el, la „corectarea aberaţiilor şi dezechilibrelor economice produse de PSD”.

Dancă a amintit și că preţurile la benzină şi motorină au scăzut cu 32 bani pe litru de la începutul anului.

„Guvernarea liberală aduce preţuri mai mici la carburanţi şi utilităţi. După eliminarea supraaccizei la carburanţi, preţurile la benzină şi motorină au scăzut cu 32 bani pe litru de la începutul anului. Urmează reducerea preţurilor la energie electrică după eliminarea taxei de 2% pe cifra de afaceri din sectorul energetic prin modificarea OUG 114, adoptată de Guvern in această săptămână. Începând cu 15 ianuarie, noile tarife stabilite de ANRE pentru transport şi distribuţie a energiei electrice vor fi reduse cu valori între 1,7% şi 1,9%”, a scris, duminică, Ionel Dancă, pe Facebook.

Acesta afirmă că sunt corectate, astfel, ”aberaţiile şi dezechilibrele economice produse de PSD care au dus la creşterea inflaţiei”.


sprijina-jurnalismul-independent
Constanta-financiara-sigla-jpg

Articole recente

Leave a Reply

Your email address will not be published.