Vot favorabil pentru bugetul de Transport și Infrastructură. Peste 20 de proiecte pentru județul Constanța

Vot favorabil pentru bugetul de Transport și Infrastructură. Peste 20 de proiecte pentru județul Constanța

În cadrul ședinței comisiilor reunite de Transport și Infrastructură din Senat și Camera Deputaților, a fost aprobat bugetul Ministerului Transporturilor.

„Sumele alocate pentru acest minister sunt uriașe, respectiv 14,12 miliarde lei, comparativ cu anul 2020, ceea ce confirmă faptul că am alocat o importanță deosebită dezvoltării României și în cel mai scurt timp, vor fi finanțate proiecte strategice pentru România.”, a precizat Marian Crușoveanu, PNL, membru în comisie. 

Liberalul a precizat că, în ce privește județul Constanța, în bugetul Ministerului Transportului și Infrastructurii, sunt cuprinse peste 20 de proiecte, în diferite faze de investiții. Toate domeniile transporturilor din județul nostru- fie că vorbim despre transport rutier, feroviar, aerian, maritim sau fluvial- sunt cuprinse în capitolele din buget. Bugetul pentru Transporturi este unul curajos, axat pe investiții strategice, astfel încât să putem da curs unei dezvoltări fără precedent României și județului Constanța. În campania electorală, am vorbit despre dezvoltare, iar bugetul acestui minister confirmă că ne ținem de cuvânt.

„Din cele peste 20 de proiecte mari cuprinse în bugetul ministerului, aș sublinia câteva: lucrările pentru consolidarea malului de pământ din Cumpăna; studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru Alternativa Techirghiol și Drum Expres Constanța – Tulcea; reabilitarea podului de la Cernavodă; electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Constanța – Mangalia; prelungirea digului de larg în Portul Constanța (APMC) și lucrări aferente infrastructurii rutiere și de acces în port; modernizarea infrastructurii portuare; modernizarea și extinderea capacității în Portul Medgidia; modernizarea canalelor navigabile ale Dunării (canal Dunăre – Marea Neagră și canal Poarta Alba – Midia); investiții în Aeroportul Internațional ”Mihail Kogălniceanu” și altele. Cu proiecte de infrastructură finalizate vom reuși să dăm curs dezvoltării României și județului Constanța!”, a mai spus deputatul Marian Crușoveanu.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.