„Vreau să merg acasă la tăticul meu”. Mamele și copii din Ucraina au ieșit în stradă. Cel mai trist protest FOTO VIDEO

„Vreau să merg acasă la tăticul meu”. Mamele și copii din Ucraina au ieșit în stradă. Cel mai trist protest FOTO VIDEO
O fetiță din Ucraina a ieșit pe străzile din Constanța, împreună cu mama sa, purtând tot timpul asupra ei acest mesaj: „Vreau să merg acasă la tăticul meu”

Aproximativ 200 de femei şi copii din Ucraina au protestat, sâmbătă, la Constanţa, faţă de războiul din ţara lor. Au cântat, au scandat, le-au mulțumit românilor pentru că i-au primit cu brațele deschise, și-au spus cele mai mari speranțe: ca războiul să se termine și să se poată întoarce acasă. A fost, fără doar și poate, cel mai trist protest pe care l-am văzut vreodată în Constanța.

Oamenii aveau pancarte pe care scria: „Russian war crimes = Genocide of Ukrainians”, „Stop War”,, „Stop Killing Our Children”, „P*tin is bloody monster”, „Ukrainian Mothers for Peace”, „I have just been born but I already hate”, „Never Forget Bucha”, „Mom, I See War”, „Stop Genocide”, „Russian soldier don’t kill me”, „Russia kills one ukrainian child every six hours”, „I want to go home to my daddy.”

Una dintre femeile prezente la protest, Nadia din Odessa a declarat jurnaliştilor, că a decis să plece din Ucraina după ce au început bombardamentele. 

„Când a început războiul, în 24 februarie, şi au început să cadă bombe în oraşul nostru, am mers în adăpostul subteran. Eram înspăimântaţi. Şi mie şi copiilor ne era frică, iar atunci când auzeam un zgomot ştiam că trebuie să mergem să ne adăpostim. Am înţeles că trebuie să facem ceva, că trebuie să mergem undeva unde să fim în siguranţă. Am decis să plecăm noaptea. Am pus copiii în maşină şi am plecat. Nu ştiam unde să mergem, unde o să dormim şi am ajuns în România unde, mulţumită românilor şi ajutorului lor, suntem în siguranţă. Avem ce ne trebuie şi stăm aici”, a povestit Nadia. 

Ea doreşte să se termine războiul şi să se întoarcă în Ucraina.  

„Sperăm să ne putem întoarce acasă. Aşteptăm în fiecare minut să se termine, dar au trecut deja multe zile din acest razboi şi noi suntem aici. Mă rog pentru copiii care au rămas acolo şi stau în adăposturi, sunt copii în Mariupol care stau de mai mult de o lună în adăposturi, nu au apă, mâncare, nimic. La fel şi în alte regiuni, pompele de apă au fost distruse şi nu au apă. Ne rugăm să înceteze războiul, să nu mai împuşte copii. Pentru ce acest razboi, de ce ucid copii?”, a afirmat femeia din Ucraina.

Protestatarele s-au oprit pentru câteva minute în fața statuii Libertății. Foto: Constanța 100%
Protestatarele s-au oprit pentru câteva minute în fața statuii Libertății. Foto: Constanța 100%

Ea i-a transmis un mesaj preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.

„Aş vrea să îl rog să plece din ţara noastră. Nu avem nevoie de ruşi, avem cultura noastră, limba noastră, naţiunea şi libertatea noastra, nu avem nevoie de ei. Plecaţi, vă rog, paşnic din ţara noastră. Înţelegem că şi de partea cealaltă sunt soldaţi ruşi care mor, sunt familii care nu îşi vor mai vedea taţii şi copiii. De asta îl rugăm pe Vladimir Putin să plece paşnic din ţara noastră şi să salveze soldaţii ruşi şi pe cei ucraineni şi mai ales să salveze copiii ucraineni”, a mai afirmat Nadia. 

„Vreau să merg acasă la tăticul meu”. Mamele și copii din Ucraina au ieșit în stradă. Cel mai trist protest FOTO VIDEO

O altă femeie, Cristina, a povestit că a venit în Constanţa împreună cu fetiţa ei în vârstă de 8 ani, care era foarte speriată de bombe. 

„Sunt aici cu fiica mea de opt ani, care plângea şi mă ruga să plecăm din Ucraina, era foarte speriată. Conduceam spre Constanţa, se arunca cu bombe, eram foarte speriată. Fiica mea a spus că lăsăm familia acolo, părinţii, soţul şi că o să le fie mai uşor fără noi, pot fugi mai repede fără noi. Eram foarte înspăimântate, nu ştiam ce să luam cu noi. Am luat o pereche de încălţăminte de iarnă, dar aici în Constanţa ne-au dat casă, ne-au dat speranţă şi sper că în curând ne vom întoarce acasă. Indiferent ce va fi am decis că o să ne întoarcem şi sperăm că o să fim în siguranţă”, a afirmat Cristina.

Ea a cerut soldaţilor ruşi să nu mai omoare copii. 

„Le cerem să nu mai ucidă copii. Auzim atâtea poveşti înspăimântătoare, despre violuri asupra copiilor comise de soldatii ruşi”, a mai declarat femeia din Ucraina. 

Pe fetița această frumoasă o cheamă Stef. A participat și ea, alături de mama ei, la mitingul de azi, din Constanța, împotriva războiului.
Pe mine m-a făcut să râd și să plâng. Se uita în jur cu mirarea pe care numai cei mici o au în ochi și în inimă, râdea, își întorcea capul numai pentru a te privi mai apoi, să vadă dacă ești atent. Era însă departe de casă, într-o țară străină, într-o lume în care niște adulți nebuni dezlănțuie bombe asupra unor oameni care nu au făcut nimic rău. Foto: Cristian Hagi

Mamele din Ucraina şi copiii lor au plecat într-un marş prin centrul municipiului Constanţa, au trecut prin faţa Prefecturii Constanţa, apoi a Consiliului Judeţean, s-au oprit la Statuia Libertăţii, unde au cântat „Slava Ukraini”, continuând apoi manifestarea până la sediul Consulatului Federaţiei Ruse. 

Atât protestul, cât şi marşul au fost supravegheate de jandarmi, dar şi de echipaje de Poliţie Rutieră. Manifestarea s-a desfăşurat paşnic, fără incidente. Dimpotrivă, am văzut jandarmi impresionați de cei mai mici dintre protestatari.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

ÎPS Teodosie, de 21 de ani în fruntea Arhiepiscopiei Tomisului FOTO

Sat Apr 16 , 2022
Duminică, 17 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile).De la ora 8.15, ierarhul, împreună cu clerul și credincioșii, va înconjura Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța în procesiune cu ramuri de salcie și flori, apoi va fi săvârșită Sfânta Liturghie. „În ziua de Florii a […]
IPS Teodosie