Wizz Air va introduce zboruri din România spre Turcia

Operatorul aerian Wizz Air anunţă lansarea a trei noi rute din România spre Istanbul și Antalya, Turcia.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, o rută este disponibilă din Iaşi către Istanbul, iar celelalte două din Cluj-Napoca, respectiv Bucureşti, spre Antalya.

Astfel, pasagerii români care zboară din Iaşi vor avea ocazia să viziteze Istanbulul, cel mai mare oraş al Turciei, care leagă Europa de Asia, recunoscut şi drept centrul cultural şi financiar al ţării. Cele mai cunoscute atracţii sunt moscheea Hagia Sophia, Palatul Topkapî, reşedinţa Sultanilor Otomani, moscheea Sultan Ahmed – faimoasă pentru decoraţiunile sale din ceramică albastră, precum şi Grand Bazaar, cel mai mare bazar acoperit.

De asemenea, pasagerii din Bucureşti şi Cluj-Napoca pot zbura către Antalya, un important resort în regiunea Mării Mediterane, recunoscut pentru străzile sale întortocheate, casele vechi din lemn şi zidurile oraşului antic.

Antalya este un oraş atractiv, cu bulevarde umbroase mărginite de palmieri, hoteluri impresionante, atracţii istorice şi un vechi port roman plin de iahturi. Oraşul este cunoscut drept „perla Rivierei Turciei” pentru apa sa limpede, viaţa de noapte, excursiile cu barca, numeroasele locaţii pentru plajă cu servicii excepţionale şi obiectivele unice care datează din Antichitate. Coasta mediteraneeană a provinciei Antalya oferă o mulţime de opţiuni all-inclusive destinate familiilor pentru o vacanţă perfectă.

Frecvenţa zborurilor este următoarea: Bucureşti – Antalya (începând din 19 mai, în zilele de luni, miercuri şi vineri), Cluj-Napoca – Antalya (din 18 mai – joi şi duminică) şi Iaşi – Istanbul (din 4 aprilie – în fiecare marţi, joi şi sâmbătă).

Biletele pot fi cumpărate, deja, online de pe site-ul Wizz Air, dar şi prin intermediul aplicaţiei pentru mobil, începând de la tarife de 119 lei/segment/persoană.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Video superb. Cum au evoluat lucrările la Cazinoul din Constanța

joi ian. 19 , 2023
Aedificia Carpați, firma care lucrează la reabilitarea Cazinoului din Constanța, a postat un clip superb care ilustrează evoluția lucrărilor în perioada 2021 – 2022. Imaginile nu mai au nevoie de nicio prezentare. Contractul pentru consolidarea și restaurarea Cazinoului din Constanța a fost semnat pe 20 decembrie 2019, cu asocierea AEDIFICIA […]

V-ar putea interesa și: