Yard Sale – eveniment caritabil pentru copii bolnavi de cancer

yard sale constanța

În Constanța va fi organizată o acțiune de vânzare a obiectelor de vestimentație și a accesoriilor pe care le avem în garderobă și nu le mai purtăm, intitulată Yard Sale, în perioada 25-27 iulie.

Cel puțin 25% din câștigurile obținute în cadrul Yard Sale vor fi donate Asociației Dăruiește Aripi, pentru susținerea programului privind tratarea la domiciliu a copiilor bolnavi de cancer.

Tânăra constănțeancă Alexandra Mita apelează la o metodă inedită pentru a mobiliza doamnele și domnișoarele să doneze banii obținuți pe lucrurile pe care le vând, pentru un proiect realizat de organizația caritabilă Dăruiește Aripi. Programul ONG-ului, intitulat ”Circuitul încrederii și speranței” sprijină copiii din Dobrogea diagnosticați cu boli cronice grave și este singurul de acest gen din România. Minorii sunt monitorizați și tratați la domiciliu, de către personalul medical specializat al Centrului Medical Focus, din Spitalul Județean Constanța. Potrivit statisticilor, 62% dintre pacienții oncologici aflați în evidența Centrului Medical Focus nu locuiesc în orașul Constanța, iar monitorizarea și tratamentul sunt greu accesibile copiilor din mediul rural.

„Yard Sale este atât un eveniment caritabil, cât și de socializare. În  plus, cele trei zile în care se desfășoară manifestarea vor fi pline de surprize, iar clientele vor primi un voucher pentru proceduri de remodelare corporală și tratamente faciale, dar și alte cadouri”, spune Alexandra Mita, organizatoarea manifestării.

Yard Sale este organizat la Nostalgia Vintage Shop Constanța, Str. Cuza Voda, nr. 35, pe 25 și 26 iulie între orele 13:00-19:00 și sâmbătă, 27 iulie, în intervalul orar 10:00 și 18:00.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Ministrul Fondurilor Europene, vizită în Portul Constanța

mie iul. 24 , 2019
Roxana Mînzatu, ministrul Fondurilor Europene, a efectuat astăzi, 24 iulie 2019, o vizită în Portul Constanța. Discuțiile cu Daniela Șerban, director general al CN APM SA Constanța, s-au axat pe stadiul proiectelor de dezvoltare a infrastructurii portului Constanța finanțate cu fonduri europene. Printre proiectele aflate în derulare se numără: „Modernizarea […]