Ziua Educației, sărbătorită la Școala „Gheorghe Țițeica”

Ziua Educației, sărbătorită la Școala „Gheorghe Țițeica”

Ziua Educației, sărbătorită în fiecare an pe data de 5 septembrie, nu putea să treacă neobservată nici la Școala Gimnazială Nr.30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța. Pentru cadrele didactice ale acestei instituții formatoare a tinerei generații, sărbătoarea amintită anterior a fost un prilej excelent de a omagia dascălii și de a sublinia, încă o dată, nevoia de educație de calitate într-o lume în perpetuă transformare. În consecință, în perioada 2-6 octombrie, au fost organizate mai multe activități școlare, dar și extrașcolare.

Astfel, sâmbătă, 2 octombrie, de la ora 09:30, împreună cu Asociația Constanța ReStart și ZOOM Beach, 15 elevi din clasele a V-a A, a V-a D și a VI-a B, coordonați de doamnele profesoare Cristina Dogaru și Mihaela Zaharia, s-au alăturat acțiunii de ecologizare a plajelor din zona dintre plajele Modern și Reyna. Sezonul estival tocmai s-a încheiat, iar constănțenii au rămas, pe lângă amintirile frumoase, cu deșeuri aruncate necorespunzător și care au un impact devastator asupra mediului înconjurător. Așa că tinerii iubitori ai planetei albastre au trecut la acțiune!

Luni, 4 octombrie, sub atenta supraveghere a doamnei profesoare de limba și literatura română Nicoleta Ivanov, elevii claselor a V-a A, a V-a D și a VI-a B, a căror deviză este creativitatea înainte de toate, și-au evidențiat talentul prin creații literare cu tema „Gânduri pentru profesorii noștri”. Aceștia au realizat poezii sau compuneri dedicate profesorilor lor, pe care le-au citit creând momente emoționante care au fost alternate cu prezentări power-point: „Legenda profesorului”, „Citate despre educație”, „Lumea fără România”.

Nici cei mai mici dintre școlari nu s-au lăsat mai prejos. Prichindeii clasei I D au petrecut clipe frumoase alături de doamna lor învățătoare, profesor învățământ primar (p.i.p.) Nuran Veli, în aer liber, aventurându-se într-o competiție cu ei înșiși, pentru a-și depăși fricile, a face mișcare și  a socializa cu colegii lor, căci dincolo de toate, educația înseamnă să creezi legături între oameni și să aduni amintiri care te vor face să zâmbești întreaga viață. Școlarii clasei a III-a F, îndrumați de doamna p.i.p. Lavinia Cășuneanu-Păunescu, au încercat luni, 4 octombrie, să răspundă la întrebarea „Ce reprezintă educația pentru oameni, pentru ei?”, realizând un poster și o carte din lut în care au scris răspunsul lor la întrebarea menționată anterior. De asemenea, elevii clasei a II-a F au fost provocați de p.i.p. Adriana Dobrin să spună un singur cuvânt care să rezume la ce se gândesc ei când spun „Ziua Educației”.

„Mulțumesc că mă-învățați / Să devin un om mai bun, / Mulțumesc că m-ascultați, / Atunci când o idee spun. / Vă admir și vă respect / Și cu drag voi asculta / Orice povață sau sfat / Pe care mi-l veți da.”, a conchis Andrei Dumitrescu, clasa a VI-a B, la finalul zilei de 4 octombrie. Simplu și sincer. Ce s-ar mai putea adăuga?

Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Facebook, și pe Google News.

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.