Ziua Internațională a Francofoniei, celebrată la Universitatea Ovidius din Constanța

Facultatea de Litere din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Alianța Franceză – Constanța și Asociația Profesorilor Francofoni – filiala Constanța organizează, vineri, 29 martie 2024, evenimentul „La Francophonie conte pour nous”.

La manifestarea care va avea loc începând cu ora 18.00, în Sala Umberto Eco din Campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1), vor participa studenţi şi cadre didactice din universitate, alături de elevi şi profesori din opt școli și licee din județul Constanța.

„Aflat deja la a patra ediție, evenimentul de anul acesta se bucură de o mai largă participare a studenților francofoni din UOC, care se vor reuni, sub semnul limbii franceze, pentru a citi povești francofone din lumea întreagă și pentru a interpreta muzică francofonă celebrând, astfel, limba și cultura franceză în spațiul academic ovidian”, precizează  prof. univ. dr. habil. Monica Vlad, coordonatorul programului de master Limbile moderne în dinamică plurilingvă.

În deschiderea evenimentului, studenţii din trupa de teatru francofon – Les Métamorphoses d’Ovidius – vor pune în scenă un fragment din piesa de teatru Antigone, scrisă de Jean Cocteau, după Sofocle.

Ziua Internațională a Francofoniei este sărbătorită pretutindeni în lume în ultima decadă a lunii martie, prin numeroase evenimente cultural-artistice.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

RAJA anunță că se execută lucrări de întreținere a rezervoarelor de apă în mai multe localități

vin mart. 29 , 2024
În perioada 01 – 05 aprilie 2024, în intervalul orar 08.00 – 13.00, RAJA S.A. va sista furnizarea apei potabile în mai multe localități din județ. Această întrerupere temporară a furnizării apei este necesară pentru desfășurarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervoarelor destinate înmagazinării apei potabile. Programul lucrărilor și localitățile […]