Ziua Moscheii EsmaHan Sultan, sărbătorită în Mangalia

Primăria Municipiului Mangalia organizează sâmbătă, 17 august, Ziua Moscheii EsmaHan Sultan.

Cu acest prilej, începând cu ora 12.00, toți cei interesați de istoria unuia dintre cele mai vechi și frumoase lăcașuri de cult musulman din România pot participa la deschiderea evenimentului, care va avea loc în incinta geamiei. Printre oficialitățile  invitate la eveniment se numără E.S. Sulhi Turan, Consul General al Republicii Turcia la Constanţa, muftiul Iusuf Murat, dar și primarul Mangaliei, Radu Cristian.

În cadrul manifestărilor, oficialitățile prezente și reprezentanți ai comunității musulmane vor susține alocuțiuni prin care vor evoca trecutul monumentului istoric din sudul județului Constanța. Totodată, va fi oficiată o slujbă religioasă de către hogea Ismet Halil, care slujește în acest lăcaș de cult de peste 30 de ani.

Participanții la eveniment pot vizita moscheea pe parcursul întregii zile, ocazie cu care vor cunoaște îndeaproape istoria geamiei din Mangalia, dar și obiceiurile și tradițiile musulmanilor din Dobrogea. După manifestările de la moschee, începând cu orele 17.00, pe Stadionul Central din localitate, vor avea loc celebrele lupte tătărești, structurate pe trei categorii: localnici, tineret până în 21 de ani și open – fără limită de vârstă.

Organizatorii anunță că pentru fiecare secțiune, cei care se vor clasa pe primul loc vor primi ca premiu un berbec, conform tradiției. Pentru ceilalți câștigători ai întrecerilor specifice musulmanilor, premiile vor fi în bani.

Moscheea EsmaHan Sultan, cu o bogată tradiţie istorică, religioasă şi culturală, construită în stil maur, este vizitată în perioada sezonului estival de mii de turiști români și străini.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.