Ziua NATO în România va fi marcată de marinarii militari români

Ziua NATO în România va fi marcată duminică, 3 aprilie, de către marinarii militari români la bordul navelor militare din porturile militare Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea, precum și în toate unitățile din Forțele Navale Române. Începând cu ora 09.00, se vor arbora Drapelul Național al României și cel al Alianței Nord Atlantice, în timp ce va fi intonat Imnul Național al României și cel al NATO. Ceremoniile militare sunt prilejuite de împlinirea a 18 ani de la aderarea țării noastre la NATO și a 73 de ani de la înființarea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord.

Conform Legii numărul 390 din anul 2004, în România, Ziua NATO este marcată în prima duminică a lunii aprilie. Țara noastră a semnat documentele de aderare la Alianță la data de 29 martie 2004, iar în prima duminică a lunii aprilie 2004 Drapelul Național al României a fost arborat la sediul NATO de la Bruxelles.

Forțele Navale Române contribuie continuu la consolidarea statutului țării noastre în cadrul Alianței Nord Atlantice, precum și la asigurarea securității colective a statelor NATO, prin integrarea capabilităților navale, fluviale, subacvatice, aeriene și terestre în pachetele de forță aliate din regiunea Mării Negre și a Mării Mediterane, prin participarea la operații, misiuni și exerciții organizate de statele membre sau partenere NATO. 

Țara noastră a subliniat constant importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea Alianței și a întreprins demersuri susținute pentru întărirea posturii de apărare a flancului estic al NATO.

NATO rămâne pentru România unul dintre pilonii principali ai politicii externe şi de securitate. Suntem uniți de aceleași valori democratice împărtășite de către toți membrii Alianței şi formăm o comunitate puternică şi unită, capabilă să răspundă tuturor amenințărilor.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Termoficare Constanța SRL a oprit furnizarea căldurii în apartamente

Fri Apr 1 , 2022
În perioada 29.03.2022-01.04.2022 temperatura medie exterioară a aerului înregistrată la nivelul municipiului Constanța a fost mai mare de 100 C,  astfel încât sunt îndeplinite condițiile impuse de legislația în vigoare pentru oprirea furnizării căldurii. „Având în vedere acest fapt, Termoficare Constanța SRL aflată în subordinea Autorității Publice Locale informează consumatorii […]