
În această dimineață, pompierii militari din Tulcea au intervenit în urma unui grav accident rutier în care au fost implicate două utilaje agricole și un autoturism în care se aflau două persoane.
La locul evenimentului au fost direcționate de urgență o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Secției de Pompieri Măcin. În sprijin au intervenit și o ambulanță SAJ, precum și un elicopter SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție, informațiile inițiale s-au confirmat: în autoturism se aflau două persoane de sex masculin, una dintre acestea fiind încarcerată.
În urma evaluării medicale, s-a constatat că bărbatul încarcerat prezenta leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind declarat de echipajul medical. Cea de-a doua victimă a fost stabilizată și transportată cu elicopterul SMURD la spital pentru îngrijiri de specialitate.
De asemenea, o persoană aflată într-unul dintre utilajele agricole a fost evaluată la fața locului și i s-a acordat primul ajutor medical calificat.





