
Un accident rutier a avut loc astăzi, 20 septembrie, în municipiul Constanța, la intersecția străzilor Cuza Vodă și Mihai Viteazu.
Din primele informații, două autoturisme s-au ciocnit, unul dintre ele fiind proiectat pe trotuar, unde a rămas blocat.
În urma impactului, circulația în zonă a fost serios îngreunată, iar mai mulți pietoni aflați în apropiere au fost martori la incident.
Polițiștii rutieri vor stabili cu exactitate cauzele accidentului și modul în care s-a produs coliziunea.
COMPLETARE. Trei răniți
Dr. Claudia Tatarici, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, a declarat că în urma accidentului au rezultat trei victime:
- un bărbat, șofer, conștient, cu traumatism toracic, transportat la spital;
- un bărbat, șofer, conștient, cu traumatism lombar, transportat la spital;
- un copil de aproximativ 2–3 ani, fără urme traumatice vizibile, transportat la spital pentru supraveghere medicală.