
Alianța pentru Unirea Românilor – Organizația Constanța a anunțat că Alexandru George Simion, consilier local și președinte al organizației A.U.R. Lumina, își va depune mâine, 15 noiembrie, ora 09:00, candidatura pentru funcția de primar al comunei Lumina, județul Constanța.
„Prin această candidatură, domnul Simion își asumă angajamentul de a aduce administrației locale din Lumina transparență, responsabilitate și soluții concrete pentru dezvoltarea comunității, în spiritul valorilor promovate de Alianța pentru Unirea Românilor.”, a declarat deputat Mohammad Murad, președinte Organizația județeană A.U.R. Constanța.
AUR e pe val la nivel național, iar Alexandru George Simion are șansa de a deveni unul dintre primarii pe care partidul îl are în Constanța. Competiția nu e ușoară pentru el, dar nici grea, dar cu siguranță tânărul Simion poate învinge contracandidații de la PSD și PNL.
AUR a câștigat la alegerile locale precedente un singur post de primar, în Negru Vodă, prin Mihai Argintaru.
În Lumina, dar și în Dobromir, vor avea loc alegeri locale, pe 7 decembrie, după ce primarii aleși au încetat din viață.
Recomandare: AUR pe primul loc, 35%, într-un nou sondaj. PSD și PNL, sub 40% împreună





