
Cazinoul din Constanța a anunțat lansarea unui program educațional. Un atelier intitulat „Arhitect pentru o zi”, care îi familiarizează pe toți cei curioși cu povestea construcției și restaurării Cazinoului din Constanța. Acesta urmărește aspecte legate de istoria clădirii simbol al orașului, cu accent pe elementele decorative, mitologie și simbolistică. Atelierele se adresează atât copiilor de peste șase ani, cât și tuturor celor care vor să experimenteze o formă de învățare aplicată și dinamică.
„Prin jocurile interactive propuse – construcția unei machete, realizarea unui vitraliu, puzzle-uri 3D și exerciții grafice, dar și prin vizita însoțită de discuții și jocuri – instructorii și profesorii vor putea să ofere un moment de activități dinamice, aducând împreună elemente de stimulare cognitivă și emoțională. Astfel, atelierul debutează cu o prezentare care explică etapele principale ale restaurării și oferă o imagine de ansamblu asupra Cazinoului în forma sa originală din 1910. Participanții vor lucra pe grupe la un joc esențializat de volume printate 3D la scară mică, prin care vor descoperi modul în care clădirea s-a transformat de-a lungul timpului. Prin acest exercițiu, participanții înțeleg cum lucrează arhitecții care proiectează și gândesc spațiile. Ulterior, atenția se concentrează pe detaliile decorative. Participanții își vor crea, pe rând, propriile vitralii, vor lucra la reconstruirea unei frize decorative sau vor reproduce un fragment din pictura murală originală a Cazinoului în urma unui exercițiu creativ.”, a anunțat conducerea firmei care se ocupă de administrarea Cazinoului, Patrimoniu Constanța Litoral SRL.
Atelierul cuprinde și un tur ghidat al Cazinoului care pune accent pe arhitectura clădirii. Astfel, la începutul traseului, fiecare participant primește un set cu materiale educative sub forma unui joc magnetic menit să transforme vizita într-o experiență interactivă de învățare aplicată.
Program și tarife acces
Accesul la atelier educațional se face contracost.
- Zilnic, de marți până vineri, în intervalele orare 10:00 – 13:00 și 14:00 – 18:00 (ultimele ateliere începând la 12:00, respectiv 17:00)
- Durata: aproximativ 1 oră și jumătate
- Preț persoană pachet: 70 lei (include ateliereul de arhitectură și turul ghidat)
- La un grup de minim 15 copii, însoțitorul beneficiază de gratuitate.
- Accesul grupului se face pe bază de rezervare la contact@cazinoul.com și tariful se va achita direct la casierie.
Weekendul este destinat atelierelor individuale (se pot înscrie copii sau adulți care nu fac parte dintr-un grup organizat), începând de la 10:30, respectiv 12:00
- Durata: aproximativ 45 de minute
- Preț persoană: 50 lei
- Acest tarif include numai participarea la atelier, fiind necesară achiziționarea unui bilet separat pentru vizitarea celorlalte spații ale Cazinoului, în afară de cel în care se desfășoară atelierul. Tariful pentru ateliere este același și pentru părinți.
- Rezervările se pot face pe www.cazinoul.com sau direct de la casierie, în limita disponibilității.
De la deschiderea din acest an, Patrimoniu Constanța Litoral SRL a avut un profit de circa 4,5 milioane lei. Detalii AICI.
Recomandări:
Zece obiective culturale mai vizitate decât Cazinoul din Constanța
Primarul a declarat că vrea program non-stop la Cazinou. Peste câteva zile, programul a fost redus