
Constanța, 7 octombrie 2025 – În urma avertizării Administrației Naționale de Meteorologie privind cod roșu de ploi abundente și vânt puternic, valabil în intervalul 7 octombrie, ora 21:00 – 8 octombrie, ora 23:00, Societatea Drumuri Județene Constanța S.A. a anunțat că a mobilizat toate resursele disponibile pentru a face față situațiilor de urgență.
Potrivit comunicatului transmis, echipele operative sunt deja pregătite și vor patrula permanent pe drumurile județene, iar utilajele de intervenție sunt pregătite să acționeze în orice moment. De asemenea, dispeceratul DJCT va funcționa non-stop pentru monitorizarea situației.
Constănțenii care observă probleme pe drumurile județene pot suna la numerele de telefon ale Dispeceratului: 0241 693 527 sau 0735 008 802.
„Suntem pregătiți să acționăm pentru siguranța participanților la trafic și protejarea infrastructurii”, au transmis reprezentanții instituției.
Autoritățile recomandă cetățenilor să evite deplasările care nu sunt strict necesare, mai ales în zonele vizate de avertizarea de vreme severă.