Dezbatere cu Adrian Cioroianu la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța: „Teama de viitor – o poveste cu un lung trecut”

La Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța se va desfășura, în data de 16 octombrie 2025, ora 11:00, în sala „Sergiu Celibidache”, dezbaterea cu tema „Teama de viitor – o poveste cu un lung trecut”, susținută de Adrian Cioroianu, profesor univ. dr. la Facultatea de Istorie, Universitatea București,  fost ministru de externe al României și ambasador UNESCO, în perioada 2015-2020.

Evenimentul este conceput ca un dialog deschis între invitat și elevii liceelor constănțene, oferind tinerilor prilejul de a reflecta asupra relației dintre trecut, prezent și viitor, precum și asupra rolului lor activ într-o societate aflată în continuă transformare.

Dezbaterea își propune să stimuleze gândirea critică, interesul pentru istorie și cultură, dar și o înțelegere mai profundă a contextului național și internațional actual, printr-o conversație vie și autentică între generații.

Prof. Anca Iuliana Dragomir, directorul Colegiului Național de Arte „Regina Maria”, a subliniat importanța acestei întâlniri pentru comunitatea educațională constănțeană:

„Ne onorează prezența domnului profesor Adrian Cioroianu, o personalitate marcantă a vieții publice și culturale românești. Este o ocazie pentru elevii constănțeni de a intra în dialog direct cu un fost ministru de externe, de a adresa întrebări și de a discuta despre teme actuale din țară și din lume. Astfel de întâlniri contribuie esențial la formarea tinerilor ca cetățeni implicați, informați și încrezători în forțele proprii.”

Evenimentul face parte din seria de proiecte educative și culturale derulate de Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, menite să promoveze dialogul între generații și deschiderea către valorile culturale și civice ale societății contemporane.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Popriri pe salarii și conturi la Constanța: cine este vizat și de ce

mar oct. 14 , 2025
Mii de constănțeni s-au trezit, zilele acestea, cu conturile blocate pentru neplata impozitelor și taxelor locale scadente la 30 septembrie 2025. Măsura, fără precedent ca amploare, a fost aplicată de Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța aproape imediat după expirarea termenului. Din punct de vedere legal, administrația locală […]