École Normale Supérieure, una din cele mai prestigioase instituții de învățământ din Franța, îl felicită pe Nicușor Dan, fostul său elev devenit președintele României

„Conducerea École Normale Supérieure (ENS) își exprimă toate felicitările față de Nicușor Dan, fost elev al Școlii, ales duminică, 18 mai 2025, în funcția de președinte al României”, a transmis prestigioasa instituție de învățământ din Paris luni într-un comunicat de presă.

Potrivit CV-ului președintelui ales, Nicușor Dan a fost student între 1992 și 1995, apoi a făcut un masterat și un doctorat în matematică la Paris.

„Admis prin concursul internațional al ENS în 1992, medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Matematică, el s-a întors ulterior, după susținerea tezei sale de doctorat în matematică, în România, unde a co-fondat și a condus, printre altele, École normale supérieure de la București”, precizează instituția de învățământ.

École Normale Supérieure subliniază că „parcursul său reflectă la cel mai înalt nivel toate valorile promovate de ENS: deschidere internațională, excelență academică și angajament în slujba societății”.

École Normale Supérieure (ENS) este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Franța și Europa, faimoasă pentru excelența sa academică și pentru formarea elitei intelectuale și științifice franceze. A fost inițial concepută în timpul Revoluției Franceze, în 1794, iar scopul său era să dea Republicii un nou corp de profesori, formați în spiritul critic și valorile seculare ale Iluminismului.

Printre absolvenții ei se numără Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir, Michel Foucault, Louis Althusser, Laurent Schwartz și mai mulți laureați ai Premiului Nobel sau ai Medaliei Fields, cel mai prestigios premiu internațional pentru excelență în cercetarea matematică, echivalentul Premiului Nobel, care nu se acordă decât matematicienilor. 

Este adesea comparată cu universități ca Oxford, Cambridge, sau Harvard, în ceea ce privește influența academică și nivelul de excelență, deși are un model foarte diferit, specific sistemului francez.

Recomandări:

Președintele Franței l-a felicitat pe Nicușor Dan, președintele ales al României

Efectul Nicușor: leul se întărește în fața euro și a dolarului, bursa crește spectaculos, dobânzile românilor scad

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Bătaie între mai multe fete, unele minore, în satul Rariștea

lun mai 19 , 2025
IPJ Constanța a anunțat azi că, la data de 16 mai a.c., în jurul orei 22.50, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Băneasa au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, de 21 de ani, cu privire la faptul că sora acesteia ar fi avut un conflict […]