
Farul Constanța a lansat joi, 18 decembrie 2025, cel mai important program destinat suporterilor din ultimii ani, intitulat „Eu sunt Farist”, alături de noua aplicație oficială Farul Constanța, menită să conecteze fanii cu toate informațiile esențiale despre club.
Evenimentul a avut loc la Cazinoul din Constanța, într-o atmosferă care a confirmat atașamentul puternic al comunității față de culorile alb-albastre.
Programul „Eu sunt Farist” are la bază cardul de membru cu același nume, care reprezintă o declarație de identitate locală și de apartenență față de cel mai important club al Dobrogei. Prin această inițiativă, suporterii Farului, indiferent de locul în care se află, pot rămâne permanent aproape de echipă.
Cardul de membru „Eu sunt Farist” se adresează tuturor celor care simt, trăiesc și respiră în culorile alb-albastre. Acesta are un cost de 250 de lei pe an, iar posesorii beneficiază de o serie de facilități și avantaje, fidelitatea față de club fiind astfel răsplătită concret.
Declarațiile oficialilor clubului
Președintele Farul Constanța, Gheorghe Popescu, a subliniat importanța acestui demers în debutul evenimentului:
„Este extraordinar să vedem o sală plină. Un club trăiește prin suporterii săi. Facem un pas important pentru a fi mai aproape de fani. Farul este mai mult decât un club de fotbal, este o comunitate.”
Directorul de marketing al clubului, Costin Mega, a vorbit despre rolul suporterilor în dezvoltarea Farului:
„Întrebarea este cu cine construim. Fără oameni lângă el, clubul este doar o structură. «Eu sunt Farist» nu este doar un slogan, este o afirmație. Programul oferă oamenilor posibilitatea de a face parte din club. Construim împreună cu fanii, iar prin acest program suporterii contribuie concret. Cardul de membru este o declarație de apartenență. Descărcați aplicația Farul Constanța și deveniți membri.”
La finalul manifestării, acționarul majoritar al FCV Farul, Gheorghe Hagi, a transmis un mesaj adresat întregii comunități:
„Este vorba despre a fi membru, despre a fi farist. Eu sunt farist. Clubul, Constanța și Dobrogea au nevoie de Farul. Avem nevoie de suport, iar suporterii sunt prima putere a unui club. Ne dorim ca toată lumea să vină lângă noi, iar Farul să meargă pe drumul lui, cu idealurile și performanțele pe care trebuie să le atingem împreună. Suporterii rămân întotdeauna.”
„Farul are o istorie de peste 100 de ani. Este important să valorificăm lucrurile bune din trecut și să le ducem mai departe. Comunicarea este esențială. Trebuie să existe o legătură foarte bună între club și comunitatea din Constanța și Dobrogea, pentru că noi reprezentăm această regiune și trebuie să o facem la cel mai înalt nivel”, a mai spus Gheorghe Hagi.

Beneficii pentru membrii „Eu sunt Farist”
Deținătorii cardului de membru Premium „Eu sunt Farist” beneficiază de reduceri la următorii parteneri ai clubului. Printre ei se numără:
- Shop Farul Constanța – 20% reducere la toate produsele cu preț întreg (reducerea nu se cumulează cu alte discount-uri)
- Nike City Park Mall Constanța – 20% reducere la produsele cu preț întreg (nu se cumulează cu alte discount-uri)
- Avi Clinique – 10% reducere la serviciile comercializate
- Fit Gym – 20% reducere la abonamentul full time
- Iaki Spa – 10% reducere la servicii selectate
- Bigotti – 10% reducere la produsele cu preț întreg, valabilă în magazinele fizice din Constanța (nu se cumulează cu alte discount-uri)
- Ovidius Clinical Hospital – 10% reducere pentru intervenții chirurgicale
- FerroBrand – 10% reducere la produsele cu preț întreg (nu se cumulează cu alte discount-uri)
- Mesta – 8% reducere la produsele cu preț întreg (nu se cumulează cu alte discount-uri)
- Zoiss Design – 10% reducere la produsele cu preț întreg (nu se cumulează cu alte discount-uri)
- Dalgeco – 10% reducere la produsele cu preț întreg (nu se cumulează cu alte discount-uri)
- Barbershop by Niki – 15% reducere la servicii selectate
- Nazzar Turkish Restaurant – 10% reducere la întreaga comandă (locații fizice)
- Nikos Greek Taverna – 10% reducere la întreaga comandă (locații fizice)
- Restaurant Dafin – 10% reducere la întreaga comandă (locații fizice)
- Restaurant Konak – 10% reducere la întreaga comandă (locații fizice)
Reducerile sunt valabile exclusiv pentru deținătorii cardului „Eu sunt Farist” și nu se cumulează cu alte promoții, dacă nu este specificat altfel. Lista partenerilor poate fi actualizată periodic.
Alte beneficii incluse în program
- întâlniri cu jucătorii și sesiuni de autografe
- tur VIP al Bazei Sportive „Gheorghe Hagi” și vizită la Muzeul Hagi
- participare la evenimente speciale ale clubului
- acces la tombole și concursuri cu premii
- posibilitatea de a deveni voluntar în cadrul acțiunilor clubului
Cardul se reînnoiește anual și reprezintă o legătură durabilă cu echipa de suflet, o moștenire transmisă din generație în generație.
Aplicația Farul Constanța, disponibilă pentru suporteri
Tot joi a fost lansată și aplicația oficială Farul Constanța, disponibilă în Google Play și App Store, un instrument digital modern care aduce clubul mai aproape de suporteri.
Prin intermediul aplicației, utilizatorii pot urmări în timp real scorurile și statisticile meciurilor, pot primi notificări exclusive și conținut din culisele echipei, pot accesa cardul de membru în format digital, pot achiziționa bilete și produse oficiale, pot urmări live meciuri amicale ale echipelor de juniori, ale formației feminine și ale echipei de seniori, precum și interviuri și materiale exclusive. De asemenea, sunt disponibile meciuri și rezumate din istoria clubului Farul, începând cu anii 1960.




Ati tradus io sono interista si 50e aua. La italieni e gratis.
Vreau sa raman membru al CS Farul…am.cotizatia de membru avhitata la zi
Doresc sa raman membru si in 2026