
O echipă de comisari ai Gărzii de Mediu Constanța a intervenit în urma mai multor sesizări privind apariția unei flăcări mari și a degajărilor de fum în zona Năvodari – Corbu. Controlul a vizat o societate din localitatea Corbu, cu activitate de extracție a petrolului brut și gaze naturale.
Potrivit instituției, incidentul a fost provocat de oprirea automată a unui compresor, ca urmare a unor variații de tensiune din sistem. „Prin acest fapt, sistemul de protecție aferent instalației a dus la depresarea automată a volumului de gaz cu dirijarea acestuia către sistemul de faclă, producându-se astfel flacără cu degajare de fum”, au explicat comisarii Gărzii de Mediu.
Pentru neconformitățile constatate, societatea a fost sancționată contravențional conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 195/2005 privind protecția mediului.
Garda de Mediu nu a menționat numele societății amendate, nici contravaloarea acesteia.