În fața Primăriei Constanța, istoria zace la pământ

Bustul lui Vasile Pârvan, arheolog și istoric român de renume, se află în apropierea zidului roman, pe bulevardul Tomis, chiar la câțiva pași de sediul Primăriei

Chiar în fața clădirii care adăpostește Primăria Constanța, Consiliul Județean și Prefectura, o parte din istoria orașului a fost literalmente doborâtă. Panoul informativ al bustului lui Vasile Pârvan, amplasat în vecinătatea zidului roman, a fost smuls din pământ și zace acum, acoperit de noroi, printre buruieni.

În aceeași zonă, plăcuța albastră a Muzeului de Istorie și Arheologie Constanța, care marca zidul de incintă al cetății Tomis, este deteriorată și aproape ilizibilă. Locul care ar trebui să inspire respect pentru trecutul milenar al orașului transmite acum nepăsare și degradare.

Este un contrast izbitor între importanța simbolică a locului — inima administrativă și istorică a Constanței — și starea jalnică în care sunt lăsate elementele de patrimoniu urban.

OPINIE

Imaginea de la kilometrul zero al Constanței este simbolică pentru felul în care autoritățile locale se raportează la trecut: cu indiferență. În timp ce în alte orașe monumentele sunt puse în valoare, iluminate, protejate și explicate turiștilor, în Constanța ele sunt uitate printre buruieni, noroi și panouri căzute.

Bustul lui Vasile Pârvan, savantul care a descoperit și a explicat o parte din istoria Dobrogei, stă astăzi lângă un semn doborât, ca o metaforă a felului în care cultura și memoria locală sunt tratate.

Administrația care își desfășoară activitatea la doar câțiva metri distanță pare să nu vadă ruina din fața propriului sediu. Iar dacă nepăsarea se manifestă chiar aici, în inima orașului, ce șanse au monumentele din cartierele mai puțin vizibile?

Recomandări:

Cel mai zdrențuit steag din Constanța flutură pe sediul celei mai profitabile companii din județ

Teoria Ferestrelor Sparte sau cum poate fi salvat un oraș

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

2 comentarii la “În fața Primăriei Constanța, istoria zace la pământ

  1. Se pare ca administratia a scapat de probleme de cand a „predat” administrarea patrimoniului urban unui SRL ….uitand ca de fapt PROPRIETARUL ramane in continuare Primaria ! Nu departe de aceste panouri se afla si o constructie facuta peste WC ul public (care arata jalnic , fiind real pericol public) abandonata de peste 4 ani .Intrebata Primaria despre soarta acestei ruine ,am primit raspunsul ca nu-i mai intereseaza deoarece administrarea domeniului public a fost tranferata unei alte societati .N-au inteles ca in cazul unei catastrofe sau afectarea fizica a unor persoane ,juridic raspunde PROPRIETARUL !

  2. Cand promovam si ne laudam cu dezmatul de pe Bulevardul Tomis in fiecare uichend pietonal, ce pretentii sa avem pentru cultura, arta si istorie?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Firma doctorului-preot Ștefan Mindea a intrat în top 100 cele mai profitabile din județul Constanța

sâm oct. 25 , 2025
Ștefan Mindea, chirurgul care a venit din Statele Unite ale Americii pentru a opera în Constanța și între timp a devenit preot (fiind hirotonit de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului), este și un om de afaceri extrem de prosper. Ștefan Mindea a înființat în anul 2015 firma American Neurosurgery Clinic SRL, […]
Stefan Mindea