Inundații în județul Constanța: mai multe râuri au ieșit din matcă

Sursă foto: Apele Române

Precipitațiile abundente căzute în ultimele 24 de ore în județul Constanța au dus la depășirea mai multor cote ale râurilor, anunță Administrația Națională „Apele Române”. Peste 100 de oameni și 19 utilaje (14 utilaje terasiere și 5 autobasculante) au fost mobilizate pentru monitorizarea zonelor cu risc ridicat de inundații.

Zone critice

  • Cote de pericol depășite: Cheia, pe râul Casimcea, și Băltăgești, pe valea Dunărea – ambele cu niveluri în creștere.
  • Cotă de inundație depășită: Nuntași, pe râul Nuntași.
  • Cote de atenție depășite: Pantelimon (râul Cartal), Baia – Tulcea (râul Hamangia) și Biruința (valea Urlichioi).

Cantități record de precipitații

La stațiile hidrometrice din Constanța s-au înregistrat:

  • Băltăgești (vale Dunărea) – 162 l/mp
  • Mihail Kogălniceanu (râul Agi Cabul) – 120 l/mp
  • Nuntași (râul Nuntași) – 127 l/mp
  • Topalu (Dunărea) – 127,2 l/mp
  • Nisipari (râul Nisipari) – 91 l/mp
  • Pantelimon (râul Râmnic) – 86,8 l/mp
  • Techirghiol (râul Techirghiol) – 82,2 l/mp
  • Casimcea (râul Casimcea) – 77,6 l/mp
  • Cheia (râul Casimcea) – 72,6 l/mp

„Evoluția în teren a situației este monitorizată în continuare de către personalul din cadrul stației hidrologice și de către personalul SGA Constanța, echipele fiind pregătite să intervină acolo unde este cazul în vederea reducerii efectelor fenomenelor hidrologice. Toate stațiile și posturile hidrometrice au colectat datele hidrometrice la intervale de trei ore și în unele situații chiar din oră în oră, transmițând valorile înregistrate privind precipitațiile și cotele la mire către factorii de decizie (ISU, Instituția Prefectului etc.), precum și către compartimentul operativ al SGA.
Această activitate reprezintă o componentă esențială în procesul de gestionare a situațiilor specifice codului roșu”, a declarat directorul ABADL, Stelică HAGI.

Situația este monitorizată în continuare, conform atribuțiilor, menținându-se permanent legătura cu instituțiile abilitate:

  • pe cursurile de apă Siliștea, Băltăgești și Chichirgeaua s-au înregistrat revărsări locale, produse în extravilanul localităților, cu excepția localități Siliștea unde acumulările de apă urmare a scurgerilor de pe versanți au condus la inundarea gospodăriilor și a unor obiective social economice din localitate. Se monitorizează evoluția în teren a undei de viitură.
  • pe cursul de apă Siliștea se află în derulare o lucrare de decolmatare prevăzută în Programul de Gospodărire a Apelor, iar în teren se află în prezent un excavator pregătit pentru intervenții, pentru a asigura tranzitarea corespunzătoare a debitelor. Din cauza acumulării masive de apă, localitatea Siliștea este momentan izolată. Traficul pe DJ 224 între localitățile Țepeș Vodă și Tortoman este blocat. De asemenea, Drumul Comunal 61, care face legătura între loc. Seimeni și loc. Siliștea este inundat cu apă. Echipe de intervenție ale ISU și ale Primăriei acționează în zonă pentru evacuarea apei.
  • deși pe cursul de apă Casimcea, în zona Cheia, s-au înregistrat depășiri ale cotei de pericol, nu au avut loc revărsări ale cursului de apă, evoluția undei de viitură pe cursul de apă Casmicea este monitorizată în continuare.
  • În dimineața zilei de 08.10.2025 a fost pusă în funcțiune pompa de la Stația de Pompare și Desecare Tuzla, la solicitarea Primăriei Tuzla, pentru asigurarea unui volum de atenuare necesar evitării inundării localității.
  • lucrările de întreținere executate pe cursurile de apă Valea Agigea și Valea Lazu, precum și Amenajarea Complexă Costinești, au funcționat eficient în tranzitarea undei de viitură, asigurând disiparea debitelor fără a genera probleme în zonele limitrofe.
  • lucrările de decolmatare realizate în cadrul programului de gospodărire a apelor – în anul 2024 pe Valea Seacă (localitatea Valu lui Traian), respectiv în anul 2025 pe Valea Tatlageacul Mic și Tatlageacul Mare (în zona localităților 23 August, Dulcești și Pecineaga), precum și intervențiile pe cursul Casimcea (zona Cheia) și cursul Agicabul (zona Cuza Vodă) – au contribuit semnificativ la evitarea unor calamități pe perioada actualului cod de inundații.
  • în localitatea Eforie Nord s-a intervenit cu un buldoexcavator, un tractor cu remorcă și personal operativ pentru degajarea vegetației de pe Drenul 1, care descarcă în conducta de 1400 mm ce asigură evacuarea apei dulci din Lacul Techirghiol în Marea Neagră. Totodată, s-a acționat pentru degajarea vegetației de la descărcarea acestei conducte în Lacul Belona, prevenindu-se astfel obstrucționarea secțiunii de scurgere.
  • ca urmare a scăderii intensității precipitațiilor, apele acumulate temporar pe străzile din localitățile Cheia, Grădina, Nicolae Bălcescu și Dorobanțu s-au retras, iar circulația rutieră se desfășoară în prezent în condiții normale.
  • Stația de pompare și desecare nr. 2 Techirghiol funcționează la parametri optimi, asigurând evacuarea controlată a debitelor și menținerea nivelului apei în limitele de exploatare. Capacitatea de tranzitare a stației corespunde debitului maxim proiectat, fiind utilizate canalele colectoare și rețeaua de desecare aferentă pentru disiparea surplusului de apă provenit din precipitații.
  • în ceea ce privește acumularea permanentă Țibrinu, având rolul de a prelua apele provenite din bazinul hidrografic aferent – rețeaua de văi, torenți și scurgeri de pe versanții care converg spre emisarul principal, se asigură tranzitarea controlată a apelor provenite din amonte. Prin această măsură se menține nivelul în acumulare în limitele de siguranță și se previne depășirea capacității de retenție, conform instrucțiunilor de exploatare în regim de ape mari. Personalul de exploatare monitorizează permanent parametrii de funcționare, fiind pregătit să ajusteze manevrele în funcție de evoluția debitelor.
  • echipele SGA Constanța au acționat pentru degajarea vegetației de la golirile de fund ale barajelor în vederea reducerii efectelor negative pe perioada codului roșu. Situația din teren se monitorizează în continuare pe fiecare lucrare hidrotehnică cu rol de apărare împotriva inundațiilor.
  • se monitorizează permanent cursurile de apă Casimcea, Nuntași, Valea Dunărea, Râmnic și Cartal, unde s-au înregistrat depășiri ale cotelor de apărare, în vederea identificării eventualelor creșteri de debite și a prevenirii producerii inundațiilor.

SGA Constanța are pregătite pentru intervenție următoarele mijloace și personal: 6 tractoare cu remorcă, 6 buldoexcavatoare, 2 încărcătoare frontale, 5 autobasculante, precum și un efectiv de aproximativ 100 persoane operative. Aceste resurse pot fi mobilizate operativ, în funcție de evoluția fenomenelor, transportul materialelor necesare și executarea lucrărilor specifice de limitare a efectelor produse de acumulările de apă.

Situația este monitorizată în continuare, conform atribuțiilor și obligațiilor ce revin din monitorizarea cursurilor de apă și a lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărarea împotriva inundațiilor aflate în administrare, menținându-se permanent legătura cu instituțiile abilitate.

De asemenea, a fost asigurată participarea Șefului Grupului de Suport Tehnic în CJCCI pentru coordonarea tehnică la nivel județean a acțiunilor pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații, prin inginerul Șef în intervalul 07.10.2025, ora 20:00 – 08.10.2025, ora 9:00 și ulterior înlocuit de Șeful Sistemului Hidrotehnic Dunăre.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Un nou Cod Roșu de ploi torențiale în 16 localități din județul Constanța

mie oct. 8 , 2025
Administrația Națională de Meteorologie, prin Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Constanța, a emis miercuri, 8 octombrie 2025, la ora 14:43, o avertizare de fenomene meteorologice periculoase – COD ROȘU pentru mai multe localități din județ. Potrivit meteorologilor, în intervalul 08 octombrie, ora 15:00 – 18:00, în zonele vizate va […]
Imagine de la inundațiile care au lovit județul Constanța în data de 8 octombrie 2025