Jean Paul Tucan, trimis în judecată de Parchetul European

Jean Paul Tucan (56 de ani), patronul uneia dintre cele mai importante firme din județul Constanța, a fost trimis în judecată, pe 12 august 2025, de Parchetul European (EPPO), fiind acuzat de schimbarea destinaţiei fondurilor sau activelor obținute ori reținute din bugetul Uniunii Europene. Pe lista inculpaților se mai află firma J.T. Grup Oil SA patronată de Tucan, societate care a avut o cifră de afaceri de peste 45 de milioane de euro în 2024, precum și administratorul acestei firme, Andreea Elena Dublea, scrie G4Media.

În acest an, Tucan a intrat și în vizorul DNA, fiind acuzat într-o anchetă legată de activități ilegale din Portul Constanța. Conform portalului instanțelor de judecată, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București și se află în faza de Cameră Preliminară. Alături de cei trei inculpați, pe lista părților se află, în calitate de parte civilă, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Rechizitoriul a fost întocmit de Parchetul European din România, iar acuzațiile sunt de schimbarea destinaţiei fondurilor sau activelor obținute ori reținute din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, pentru care, în caz de vinovăție, inculpații riscă închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă faptele au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

Într-un extras al rechizitoriului, consultat de G4Media, se arată că, în perioada 2019 – 29 august 2023, în cadrul derulării unui proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 pentru „Înființare port turistic de agrement pe malul Lacului Siutghiol”, fiecare dintre inculpații J.T. Grup Oil SA, Andreea Elena Dublea (administrator) și Jean Paul Tucan (asociat majoritar și administrator în fapt), a luat parte,
fără respectarea prevederilor legale, la schimbarea destinației fondurilor europene și naționale nerambursabile de 4,04 milioane lei, afectând finalitatea întregului proiect:

„(…) a realizat modificări asupra unui element de infrastructură care a dat un avantaj nejustificat unui terț, precum și modificări substanțiale care au afectat natura, obiectivele și condițiile de realizare, subminând obiectivele esențiale, prin utilizarea resurselor financiare aferente investiției de bază pentru construirea unui imobil folosit cu destinația de locuință de acționarul majoritar și pentru activități fără conexiune cu proiectul, respectiv prin folosirea ansamblului portuar într-un scop diferit, a dotărilor și echipamentelor ce fuseseră destinate dezvoltării portului și ansamblului portuar într-un scop diferit, într-o altă locație și de către o altă societate decât beneficiara proiectului.”

Înainte de trimiterea în judecată a inculpaților,Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că se constituie parte civilă în dosarul penal pentru recuperarea sumei de 4,04 milioane lei, plus 1,95 milioane lei dobândă calculată până la data de 16 iunie 2025.

Contactat de G4Media, Jean Paul Tucan a declarat: „Sunt total nevinovat, ceea ce scrie în rechizitoriu este opinia procurorului. Rechizitoriul este o maculatură”.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

După patru ani de șantier, praf, ambuteiaje în trafic și zeci de milioane de euro cheltuite, gigacaloria s-a ieftinit cu doar 5%

sâm aug. 30 , 2025
Patru ani de șantier, zeci de milioane de euro înghițite de conducte și o reducere a gigacaloriei care se vede doar în tabele, nu în buzunarul oamenilor. Un experiment scump, în care orașul a suferit, iar constănțenii au rămas cu aceleași facturi. Pe 1 noiembrie 2021, prețul gigacaloriei în Constanța era […]