NATO lansează Operația Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic 

Operația NATO Eastern Sentry, anunțată de secretarul general al NATO și de comandantul forțelor aliate din Europa (SACEUR), cu caracter strict defensiv, reprezintă un răspuns ferm și rapid la incidentele în care drone ale Federației Ruse au încălcat spațiul aliat, precum cazul recent din Polonia, situațiile din România – unde fragmente de drone au fost identificate pe teritoriul național, precum și evenimente similare în alte state aliate de pe flancul estic.

Noua operație este dedicată apărării teritoriului aliat, de la Nordul Îndepărtat la Marea Neagră, și demonstrează coeziunea și unitatea NATO în fața amenințărilor tot mai complexe, dar și capacitatea Alianței de a reacționa rapid și eficient.

România a susținut constant necesitatea unei abordări unitare pe întreg flancul estic, obiectiv reflectat în înființarea celor opt grupuri de luptă și în măsurile de vigilență sporită adoptate la nivel aliat. Evaluările și analizele de securitate prezentate de România, cu privire la amenințările generate de utilizarea dronelor, au contribuit în mod decisiv la întărirea măsurilor de apărare și descurajare pe flancul estic.

Ministerul Apărării Naționale mulțumește aliaților pentru sprijinul constant și pentru contribuția lor la consolidarea posturii de apărare și descurajare, reafirmând angajamentul României de a participa activ la implementarea noii operații NATO.

„Anunțul Secretarului General al NATO si al SACEUR reprezintă un nou semnal al solidarității și unității aliate de care avem nevoie în aceste vremuri complicate, pentru securitatea și stabilitatea noastră și a întregii Alianțe”, a declarat ministrul apărării naționale, Ionuț Moşteanu.

„Operația NATO Eastern Sentry anunțată astăzi are ca obiectiv principal apărarea Alianței noastre și creșterea eficienței răspunsului NATO în fața repetatelor încălcări ale spațiului aerian național de către drone, provenind din Federația Rusă. Este o situație cu care și România se confruntă în prezent. Aliații trebuie să mențină solidaritatea, vigilența şi capacitatea de reacţie necesare în fața provocărilor din imediata vecinătate.

În ceea ce privește România, măsurile luate la nivel național, inclusiv actualizarea legislației și poziționarea fermă a țării noastre în cadrul aliat, au contribuit la o mai bună înțelegere a acestei amenințări și la adoptarea celor mai eficiente măsuri pentru consolidarea posturii de apărare și descurajare” a adăugat ministrul apǎrǎrii.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Spații verzi irigate după o ploaie zdravănă VIDEO

vin sept. 12 , 2025
Primăria Constanța irigă spații verzi în ciuda faptului că a plouat zdravăn. S-a întâmplat pe 12 septembrie, pe strada Eliberării. Spațiul verde dintr-un sens giratoriu a fost irigat ore în șir, deși toată ziua a plouat abundent. Sensul a fost construit pentru a facilita intrarea într-un magazin Kaufland. Constanța pare […]