
Tragedie într-o clinică stomatologică din București. O fetiță de aproximativ doi ani a murit joi seara, după ce a fost supusă unei intervenții dentare care ar fi implicat administrarea unei anestezii intravenoase.
Potrivit informațiilor transmise de Știrile Pro TV, la aproximativ 30 de minute de la începerea procedurii, copilul ar fi început să prezinte semne de instabilitate, iar ulterior a intrat în stop cardio-respirator. Personalul medical din clinică a încercat timp de 40 de minute să o resusciteze, însă fără succes, motiv pentru care a fost apelat numărul unic de urgență 112.
În jurul orei 19:30, polițiștii de la Secția 10 au fost sesizați și s-au deplasat la fața locului. Echipajele medicale ajunse ulterior au continuat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, fetița a fost declarată decedată.
Cazul a fost preluat de Serviciul Vătămări și Ucideri din Culpă din cadrul Poliției Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Ancheta urmează să stabilească dacă procedurile medicale au fost respectate și în ce condiții s-a produs decesul.
Declarația oficială a Poliției Capitalei:
„La data de 13 noiembrie 2025, în jurul orei 19:30, Secția 10 Poliție a fost sesizată, prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, la o clinică stomatologică din Sectorul 3, un copil a intrat în stop cardio-respirator.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o minoră, în vârstă de aproximativ 2 ani.
Echipajele medicale prezente au efectuat manevre de resuscitare, însă, în pofida eforturilor depuse de cadrele medicale, din nefericire, a fost declarat decesul minorei.
Cazul a fost preluat de către Serviciul Vătămări și Ucideri din Culpă din cadrul Poliției Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.”
Ancheta este în desfășurare.
COMPLETARE Ce spun reprezentații cabinetului stomatologic
„Suntem profund şocaţi şi devastaţi de tragicul incident petrecut astăzi (joi – n.r.) în cadrul unei proceduri de sedare profundă efectuată unui pacient copil. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de echipa noastră medicală pentru resuscitare, micuţa a suferit un stop cardio-respirator ireversibil”, a transmis clinica stomatologică, într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, în ultimii peste 11 ani de activitate, clinica „a realizat cu succes mai mult de 1.700 de proceduri similare de sedare profundă, cu aceeaşi echipă dedicată şi calificată, fără niciun incident anterior”.
Reprezentanţii clinicii au menţionat că vor coopera cu autorităţile competente în cadrul oricăror investigaţii pentru a elucida circumstanţele evenimentului.
Tatăl copilei de doi ani care a murit într-un cabinet stomatologic din București a făcut primele declarații. Părintele a declarat că fetița trebuia să facă două tratamente de canal, iar analizele acesteia indicau valori de șase ori mai mari la ficat. El a adăugat că soţia sa a informat medicul stomatolog că unele analize ale fetiţei au ieşit în afara intervalului de referinţă, însă i-a fost spus să se prezinte la intervenţie.





