
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) desfășoară o amplă acțiune de control fiscal la nivel național, vizând peste 3.700 de case de amanet și punctele lor de lucru, ca urmare a alertelor generate de sistemele informatice de analiză de risc asupra bazelor de date fiscale și financiare.
Analizele ANAF au evidențiat discrepanțe majore între situația financiară a unor firme – multe dintre ele raportând active modeste și pierderi – și averile semnificative ale acționarilor sau asociaților persoane fizice, în cadrul așa-numitei situații de tip „patron bogat, firmă săracă”. Aceste date au fost corelate cu analizele Direcției Generale Control Venituri Persoane Fizice din cadrul ANAF.
Potrivit informațiilor obținute de Centrul Național de Informații Fiscale, există cazuri în care entitățile comerciale sunt aproape inactive sau se află în dificultate financiară, în timp ce patronii dețin bunuri sau venituri considerabile.
Controalele vor fi țintite și vor viza atât legalitatea funcționării acestor entități, cât și conformarea fiscală a firmelor și a persoanelor fizice implicate. ANAF va aplica sancțiuni acolo unde vor fi constatate abateri și va continua să investigheze toate cazurile identificate cu risc fiscal ridicat.
Acțiunea face parte din strategia națională de creștere a gradului de conformare voluntară la declararea corectă și completă a veniturilor impozabile, precum și din eforturile de prevenire și combatere a evaziunii fiscale.
Prin utilizarea analizelor de risc informatizate și prin corelarea inteligentă a datelor fiscale și financiare, ANAF își propune să acționeze proactiv, direcționând eforturile de control către zonele cu cel mai mare risc de neconformare. Acest model modern de lucru contribuie la eficientizarea inspecțiilor fiscale, la protejarea intereselor bugetare ale statului și la asigurarea unui tratament echitabil pentru toți contribuabilii.