„Realizările” lui Stere Hira la Confort Urban: în 2024, a adus la nivel 155 de capace de canalizare (Constanța are 37.000) și a pus 34 de kilometri de borduri

Stere Hira și una dintre canalizările care nu a fost adusă la nivel, de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța, reabilitat timp de câțiva ani de zile cu fonduri europene

Confort Urban SRL, firmă condusă de Stere Hira, bunul prieten al primarului Vergil Chițac, își va prezenta luni raportul de activitate pe 2024 în fața consilierilor municipali.

Cifra de afaceri a crescut față de anul precedent cu 28,84% (la 95.641.462 lei în 2024 de la 74.236.375 lei în 2023).

Cheltuielile cu salariile au depășit valoarea bugetată cu 7%, în urma fuziunii prin absorbție a efectivului de personal al societății Administrația Fondului Imobiliar SRL; astfel că la finalul anului 2023 societatea are un efectiv de 388 salariați (față de 317 la finalul lui 2023) din care 65 preluați în urma fuziunii și un număr mediu de 357 de salariați (față de 324 la finalul lui 2023).

Cu toate acestea, societatea înregistrează datorii către furnizori în valoare totală de 12.577.189 lei (6.915.842 lei datorii curente, 390.052 lei cu peste 30 de zile întârziere, 2.201.972 lei peste 90 de zile de întârziere și 3.069.323 lei peste 1 an de întârziere).

Ce promitea primarul referitor la capacele de canalizare

Printre realizările menționate de Teo Hira se numără și aducerea la nivel a capacelor de canalizare.

„În anul 2024 s-au adus la cota de asfalt un număr de 155 de capace, în diferite zone și cartiere din Municipiul Constanța”, se arată în raport.

În municipiul Constanța sunt circa 37.000 de capace de canalizare.

„În prezent, în municipiul Constanța sunt 37.000 de capace – cămine de canalizare. Avem cu domnul primar Vergil Chiţac o înțelegere foarte clară: tot ce asfaltează dumnealui trebuie să includă în lucrările de asfaltare și ridicare la cotă. Pe trama stradală unde nu asfaltează și avem probleme, intervenim noi. Referitor la furtul capacelor de canalizare, am vorbit și cu Poliția Locală, cu domnul primar, cu Poliția Județeană şi sper să rezolvăm şi această problemă”, spunea, în toamna lui 2024, directorul RAJA, Aurel Presură.

În iunie 2021, primarul Vergil Chițac anunța că sunt sunt numai 3.000 de capace și că va rezolva problema.

„Timp de 20 de ani nicio administrație nu s-a îngrijit să aducă la nivelul carosabilului capacele rețelelor edilitare. Sunt câteva zeci de mii la nivelul întregului oraș. Concentrăm lucrările pe arterele intens circulate unde estimăm că vom înlocui circa 3000 de capace în următorii 2 ani. Știu că aceste lucrări, pe lângă celelalte pe care le avem în desfășurare, vor afecta traficul și de aceea apelez la înțelegerea dumneavoastră. Încercăm să limităm acest disconfort lucrând și după lăsarea serii. Azi noapte au fost dezafectați 7 stâlpi vechi din beton de pe Bd. Mamaia și vom continua întocmai până vom elibera tot bulevardul, concomitent cu reabilitarea trotuarelor și a carosabilului. La finalul acestor lucrări vom avea rețele edilitare moderne și un mediu urban mai frumos. Aveți încredere!”.

Borduri și dale

În aceeași perioadă, s-au montat 19.512,97 ml de bordură 20×25 cm și 15.021,09 ml de bordură 10×15 cm. În total, peste 34 de kilometri liniari de borduri.

De asemenea, s-au montat 15.421 mp de dale din beton, parte din acestea în parcul Tăbăcărie.

Confort Urban spune că „toate solicitările venite din partea cetățenilor sunt analizate și se acordă o atenție sporită transmiterii rezoluțiilor în termen de maxim 30 de zile. De asemenea în elaborarea propunerilor de lucrări pentru anul în curs sau anul anterior se ține cont de solicitările și propunerile/sugestiile venite din partea diferiților petenți fie ei persoane fizice fie persoane juridice”.

Există însă și cereri pe care le ignoră.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

14 comentarii la “„Realizările” lui Stere Hira la Confort Urban: în 2024, a adus la nivel 155 de capace de canalizare (Constanța are 37.000) și a pus 34 de kilometri de borduri

  1. Ce oras plin de oi!!!!… Chiar nimeni sa nu l trimita acolo unde ii este locul, p asta care asfalteaza in valuri? P asta care dupa ce toarne asfaltul se lasa in maxim o luna? P asta care impreuna cu wchitac a umplut orasul cu borduri, pavele, stalpisori, sensuri unice inutile! Constanteni, beeee beee beeeee, va meritati soarta! Chiar mai rau! Sa mergeti prin gropi mai adanci ca in Bahmut, Harkov, Irak etc

    1. In fata la Raja pe varianta sari cu mașina că de pe trambulina, sa surpat in fața sensului de la Tomis spre interioare la fel . .Intenționat nu fac lucrări bune sa revină sa mai fure niste bani. Primarul este vinovat și noi Constănțeni și mai și că nu îi expediem din Județ.

      1. Când se construia metroul i capitală,un reporter străin l- a întrebat pe Ceaușescu ” domnule președinte câte linii de metrou construiți? Ceaușescu a răspuns: ” am inceput cu două echipe din părțile opuse ale Bucureștiului.Daca se vor întâlni vom avea o singură linie, dacă nu,vom avea două.,”Oare chiar așa proști ingineri constructori de drumuri avem? Să nu poată face drumul cu capacele de canalizare la același nivel?Refuz să cred asta.Si ulterior să vină srl-ul primăriei să repare ce nu a făcut constructorul, și să de-a un raport despre faptele de arme pe care le-a realizat. Haide breeee…

  2. Bună ziua. De salariile mizerabile de la Confort se menționează? 1400 RON ultimul avans. Și mai vorbim de austeritate. Ordinari.

    1. Prima varianta: nu meriti nici acesti bani. Esti unul dintre cei care apare langa groapa la 9.30-10.00, stai o ora pe telefon in timp ce bei cafeaua, apoi la 12,30-13.30 mananci iar la 14.00 deja esti plecat? Sau unul dintre cei care sta in birouri, la vreo 7 cafele/zi, vizionezi tot ce e pe instagram, tik tok, facebook, apoi la 14 maxim ai plecat?
      Varianta 2:daca esti nemultumit de salariu, fa un gest care va fi considerat eroic de catre constanteni. Da ti demisia!

  3. Un funcționar care abia lucrează:
    Trasează unele parcări, canalizări și benzi albe pe străzi.
    In schimb piețele arata jalnic ( ex.piata Griviței ) iar casele istorice ale Constanței sunt într-o stare jalnică.
    Iar firma Confort Urban se lauda cu ce ?? Iar activitatea directorului este de mare valoare …..!!!!

  4. Dragii Constănțeni ce ați reales asta aveți.Niște incapabili și niște mincinoși.Ar trebui că Bolohan să umble și prin salariile Astoria din primării.Un salariat muncește în privat pe salariu minim și ăștia se lăfăie și mai bagă și mâna.Firmele lor pe profit orașul falimentar.

  5. Nici acum nu au reușit să termine pista de biciclete de la gară, canalizări adânci zici ca sunt gropi, trotuare strâmbe, lucrările de pana acum strâmbe, in valuri, zero parcuri gata, centru vechi este oribil, mai ales dalele ieșite in relief, schimbă parcările o dată la 2 luni, transportul in comun e mediocru, pasajul de la Tomis mall stă degeaba desi arată terminat, este inchis, niște nenorociți, imbecili, avari care împiedică dezvoltarea orașului, care cred ca pot lua ochii oamenilor din Constanța cu weekendul pietonal si alte festivale prost organizate, e bine sa promovăm cultura, dar nu trebuie să arate totul cala Eforie Nord Domnul primar, daca ati prins-o pe asta 😏. În concluzie nu mai votați asemenea mizerii de edili, influențați de prietenii cu milionari de carton avari care împiedică dezvoltarea orașului, Constanța trebuia sa fie o bijuterie, dar acum este o imitație de diamant făcută din sticlă, care foarte curând se va sparge, investitorii sunt speriați, turiștii sunt speriați, localnicii sunt nervoși, nu se va ruina orașul nu mă înțelegeți greșit, dar mereu există consecințe și îi afectează pe cetățeni direct, haideți sa votam mai bine, sa ajungem si noi ca Oradea, Timișoara, Cluj, București, Iași, Brașov am rămas blocați in loc cu ideea stupidă ca Mazăre a fost bun când de fapt de la el a pornit declinul si nu avansăm votând un lași cu agenda ghidată de prietenii lui influenți si bogați, STOP

  6. Se zice că nu le aduce la nivel, pt că ar costa prea mult. Bd. Lăpușneanu așteaptă recepția de la firma lui peste prajit care a lucrat pe fonduri europene și a făcut un bulevard strâmb și plin de gropi, șanțuri și evident, guri de canal. Despre trasarea liniilor de ghidaj, în intersecția de la Dacia, unde de pe obligatoriu la stânga merg toți înainte, ce sa mai spunem? O bătaie de joc continua, dar pe cine auzi din primărie, toți îl laudă pe domn amiral, cat de mult și de bine muncește el.

  7. Asa ați mai spălat niște bani…în Constanța nu era nevoie de astfel de lucrări multe Bulevarde erau chiar mai bune ca acum..
    Erau și mai multe locuri de parcare …dar s.au cheltuit atâția bani bani ca să puteți fura cât de mult puteți…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Primăria Constanța cheltuie 554.000 lei pentru instalații de iluminat și sonorizare în sala de bal a Cazinoului

sâm iun. 28 , 2025
Municipiul Constanța a atribuit contractul pentru achiziția și instalarea sistemelor de sonorizare și iluminat ale scenei din sala de bal a Cazinoului Constanța companiei Zeedo Media SRL, în urma unei proceduri de achiziție publică. Valoarea contractului este de 554.634 lei fără TVA. Atribuirea s-a făcut luna aceasta. Contractul vizează dotarea […]