Scandal în Lumina: doi bărbați reținuți după o încăierare violentă

La data de 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Postul de Poliție Lumina, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați, de 18 ani, respectiv 37 de ani.

Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

„Din probatoriul administrat în dosar a reieșit că, la data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 20.20, pe fondul unui conflict spontan, cei doi bărbați și alte patru persoane, printre care un minor, ar fi luat parte la o agresiune fizică, pe strada Pinului din comuna Lumina.”, a anunțat IPJ Constanța.

Bărbații au fost reținuți, pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 12 septembrie, vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru a dispune cu privire la luarea unei măsuri preventive.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Accident rutier cu șase răniți pe DN22F. Un tânăr și-a pierdut viața

vin sept. 12 , 2025
În această după-amiază, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat sprijinul pompierilor militari pentru a interveni la un accident rutier produs pe drumul național DN22F, în apropiere de localitatea Horia, județul Tulcea. Din primele informații, în eveniment a fost implicat un autoturism în care se aflau […]