
În cursul nopții trecute, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, cu sprijinul Serviciului Acțiuni Speciale, al jandarmilor și polițiștilor locali, au desfășurat o acțiune de amploare, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a faptelor comise cu violență și consumului de alcool sau substanțe psihoactive, în municipiul Constanța.
Astfel, au fost legitimate aproximativ 950 de persoane și au fost oprite, pentru control, 472 de autovehicule.
În urma activităților, au fost aplicate 152 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 115.000 de lei. De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 7 permise de conducere, dintre care 3 pentru conducere agresivă, 2 pentru circulația pe sensul opus, unul pentru neacordarea de prioritate pietonilor și unul pentru depășirea, cu peste 50 km/h, a vitezei legale admise.
Totodată, au fost retrase 9 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
În plus, polițiștii au constatat 5 infracțiuni.
De exemplu, la data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 21.15, polițiști din cadrul Secției 3 au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism pe strada Bucegi din municipiul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, în interiorul autovehiculului a fost identificată o femeie, de 41 de ani, care i-ar fi încredințat bărbatului autoturismul pentru a-l conduce, cunoscând faptul că acesta nu posedă permis. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Recomandări:
Acțiuni în forță ale polițiștilor din județul Constanța
Primarul din Constanta este la fel de filosof ca si Basescu!