Sunt jurnalist de peste 20 de ani și nu am spus niciodată cu cine votez. Până azi. Cred că suntem într-un moment în care apele tulburi pe care le traversează România oferă două direcții. Suntem într-un moment în care tăcerea nu mai este o opțiune, în care trebuie să ne asumăm votul, pentru ca cei care ne conduc să cârmească la dreapta sau la stânga. Spre est sau spre vest.
Mă duc să votez pentru că, în fatidicul an 2000, în care Ion Iliescu l-a înfruntat pe Vadim Tudor, nu am fost la urne. Singurul scrutin de la care am lipsit. Pur și simplu nu am putut să pun ștampila pe Iliescu, în ciuda faptului că știam că Vadim ar fi pârjolit punțile pe care România urma să le construiască spre Europa.
Îmi dau seama acum că am greșit. Ar fi trebuit să pun ștampila pe Ion Iliescu.
Acum, nu avem de votat între Nicușor Dan și George Simion plus Călin Georgescu, ci între două viziuni diametral opuse. Avem de ales între un om care spune clar și limpede că Europa e calea și o echipă al cărei lider, Călin Georgescu, a afirmat că „șansa României este înțelepciunea Rusiei”, că „Occidentul este mort”, că America ne vrea colonie și că nu avem nevoie de bani europeni.
Simion, cu toate derapajele lui, ar putea fi un politician frecventabil. De fapt, Simion este un politician, face parte dintr-o familie europeană, își face poze cu Meloni etc. Ce te faci însă cu mentorul său, care, atunci când probabil nu știa că este filmat, a spus răspicat că „în România nu va mai exista niciun partid politic, pentru că strămoșii sunt vii”? (Poate ați înțeles voi legătura de cauzalitate, eu nu.) Cu un ins care spune că industria calului va salva România, pentru că un cal poate crea până la 12 meserii. Ați visat vreodată să vă faceți copilul potcovar? Cu un om care spune senin că, pe vremea lui Ștefan cel Mare, românii comunicau telepatic. Care afirmă că apa este energie și că în cola sunt cipuri sau cine știe ce alte năzdrăvănii.
Pe un astfel de om, personal, l-aș vedea mai degrabă într-o emisiune de umor sau într-un spectacol de teatru absurd.
E drept, în ultimele luni, aceste derapaje au fost netezite. Dar oare cine este cu adevărat Călin Georgescu? Cel care a spus toate lucrurile de mai sus sau cel care, acum, sub lumina reflectoarelor, se contrazice pe el însuși?
Nu putem afla, pentru că C. Georgescu tace. Nu vorbește cu presa, nu vine la dezbateri, nu acordă interviuri decât cui dorește, nu organizează conferințe de presă.
Un om care nu comunică decât așa, adică aproape deloc, nu poate conduce o țară, în opinia mea.
Nu știu mare lucru despre capacitățile administrative ale lui Nicușor Dan. Știu că a fost ales de două ori de bucureșteni, dar și că unii îl înjură. Știu că e un matematician extrem de capabil și trebuie să recunosc că am admirat întotdeauna, în primul rând, chirurgii, dar și matematicienii. Din perspectiva unui filolog, pentru care matematica este o limbă străină.
Nici nu e nevoie să știu însă foarte multe. Îmi ajunge că îl aud spunând că Europa e calea, că nu vorbește telepatic cu strămoșii, că nu vrea să agreseze sexual pe nimeni, mai ales pe o femeie. De fapt, îmi ajunge să știu că, dacă va ajunge președinte, nu-l va numi pe Călin Georgescu premier.
Nu votez cu Nicușor Dan cu speranța că este un Mesia care va salva România.
Votez însă cu Nicușor Dan pentru că, în politică, nu există Mesia, iar România nu trebuie salvată. Țara este așezată pe un drum bun, mai are mult de mers pe el, putem îmbunătăți multe lucruri. Nu cred în minuni, dar cred că o putem schimba dacă fiecare ne facem treaba cât putem de bine.
Și nu votez cu speranța că va fi mai bine. Știu că urmează, economic vorbind, șapte ani foarte grei. Știu că va fi mai rău. Dar alternativa este, în opinia mea, dezastru, haos, Rusia.
Votez să ne fie mai rău, nu mult mai rău.
