Tonete ruginite pe faleza Constanței: „Am scris primarului, dar știu că mesajul nu va fi citit niciodată”

Printre numeroasele nemulțumiri legate de oraș, o doamnă din Constanța ne-a transmis un mesaj care exprimă frustrarea multor localnici: aspectul dezolant al falezei în extrasezon.

„Printre multe alte nemulțumiri față de ceea ce se întâmplă în Constanța, am o mare nedumerire vizavi de parcarea de tonete semiruginitе care acaparează faleza în extrasezon. Unele sunt plasate chiar în fața unor bănci. Nu înțeleg de ce nu pot fi duse în altă parte”, ne-a scris aceasta.

Constănțeanca spune că a încercat să sesizeze problema autorităților, însă fără rezultat:

„I-am scris un mesaj domnului primar, conștientă că nu va fi citit niciodată 🙂 Nu știu cu cine să vorbesc pentru a-mi explica măcar de ce este această debandadă. Am făcut câteva foto cu telefonul… V-am scris în speranța că poate puteți, la un moment dat, să abordați acest subiect.”

Femeia consideră că, deși există probleme mai grave în oraș, aspectul estetic al falezei contează pentru imaginea Constanței, mai ales că zona este una dintre cele mai frecventate de localnici și turiști.

„Știu că sunt unele mai grave și de importanță mai mare, dar vizual faleza ar arăta mult mai bine dacă acele tonete ar fi depozitate altundeva.”

Dacă ați văzut în localitățile din județul Constanța probleme despre care vreți să scriem, vă rugăm să ne scrieți la contact@ct100.ro, să ne lăsați un mesaj pe pagina de Facebook sau să ne trimiteți un mesaj pe WhatsApp, la numărul 0735.938.999. Fotografiile și filmările sunt binevenite.

Recomandări:

Harta antică a Dobrogei, ciuntită la trei ani după începerea lucrărilor de reabilitare VIDEO

Cel mai zdrențuit steag din Constanța flutură pe sediul celei mai profitabile companii din județ

În fața Primăriei Constanța, istoria zace la pământ

Vocea constănțeanului: „Plătim parcare la primărie, dar găsim locurile ocupate de borduri”

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Un comentariu la “Tonete ruginite pe faleza Constanței: „Am scris primarului, dar știu că mesajul nu va fi citit niciodată”

  1. Acum pe bune. Pe multi.ne deranjeaza unele probleme din acest oras. De ex eu am o problema cu anveloparea blocurilor peste caramida aparenta, dar nu am facut veeo sesizare in privinta asta. E logic sa rugineasca pe alocuri tonetele. Sunt amplasate pe faleza langa mare, expuse la umezeala. Sa nu fim chiar asa de carcotasi.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

O fată de 12 ani a fost accidentată pe trecerea de pietoni pe bulevardul Ferdinand din Constanța

Dum oct. 26 , 2025
La data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier, în municipiul Constanța. „Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat, de 37 de ani, a condus un autoturism pe […]