
Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost solicitat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Vama Veche, pentru a acorda îngrijiri medicale unui bărbat găsit în curtea unei pensiuni.
Potrivit dr. Claudia Tatarici, purtător de cuvânt al SAJ Constanța, pacientul prezenta traumatism cranio-cerebral, era conștient, însă se afla în stare de ebrietate și nu își amintea cum a ajuns acolo.
Bărbatul a fost transportat inițial la Spitalul Municipal Mangalia, iar ulterior a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, pentru investigații suplimentare.
Potrivit unor informații neoficiale, este vorba despre un bărbat de 55 de ani care ar fi consumat alcool și ar fi căzut de la balconul pensiunii unde era cazat.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul.