
Sportul constănțean este în doliu. Ferdinand Răileanu, fost sportiv legitimat la CS Farul Constanța, secția de gimnastică aerobică, s-a stins din viață în mod tragic și prematur, la vârsta de numai 35 de ani.
Fost medaliat la Campionatele Mondiale și Europene, multiplu medaliat la Campionatele Naționale și component al loturilor naționale ale României, Ferdinand Răileanu a fost găsit decedat pe o stradă din Mamaia Nord. Potrivit primelor informații, acesta s-ar fi aruncat în gol de la un etaj superior al unui bloc aflat în construcție în zonă.
Cariera sa competițională se încheiase în urmă cu mai bine de zece ani, însă performanțele obținute l-au consacrat ca unul dintre sportivii de referință ai gimnasticii aerobice constănțene.
Clubul Sportiv Farul Constanța a transmis un mesaj de condoleanțe, în care își exprimă regretul profund pentru pierderea fostului sportiv și transmite sprijin familiei îndoliate:
„Clubul Sportiv Farul Constanța, secția gimnastică aerobică, și cei care l-au cunoscut în activitatea sportivă sunt alături de familia Răileanu la decesul neașteptat al celui ce a fost Ferdinand Răileanu, fost sportiv legitimat la CS Farul, medaliat la Campionatele Mondiale și Europene și multiplu medaliat la Campionatele Naționale.”
Sincere condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați.



