
Noapte agitată pentru polițiștii din Constanța. Un tânăr de 27 de ani a fost urmărit de mai multe echipaje după ce a refuzat să oprească la semnalul agenților rutieri, pe 11 octombrie, în jurul orei 23:30.
Potrivit IPJ Constanța, incidentul a început pe strada Cumpenei, unde polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism. Conducătorul auto nu a respectat indicațiile și a continuat deplasarea, motiv pentru care echipajele au pornit în urmărirea sa.
Fuga s-a desfășurat pe mai multe artere din municipiu, iar la un moment dat, pe strada Unirii, șoferul a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale, după care a abandonat mașina și a fugit pe jos.
După câteva ore de căutări, în jurul orei 2:00, bărbatul a fost identificat și reținut pe o stradă din municipiul Constanța, fiind condus la sediul Poliției pentru audieri.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale incidentului și toate abaterile comise de conducătorul auto, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsurile legale corespunzătoare.
COMPLETARE
Acțiunea a implicat o mobilizare și cooperare a mai multor structuri – polițiști de rutieră, ordine publică, investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Constanța, polițiști ai Serviciului Siguranță Rutieră, ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.
În urma verificărilor efectuate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de aproximativ 15.000 de lei, precum și suspendarea dreptului de a conduce vehicule pentru o perioadă de 600 de zile, pentru mai multe abateri la regimul circulației rutiere, precum conducere sub influența băuturilor alcoolice, neoprirea la semnalele polițiștilor, circulație pe sens opus, neoprirea la culoarea roșie a semaforului, conducere agresivă, viteză excesivă – 161 km/h pe strada Soveja din municipiul Constanța, etc.
În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere emis de autoritățile române. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii dacă persoana în cauză posedă permis de conducere emis de o țară UE.