
Corina Martin este una dintre cele mai vocale și implicate personaje din turismul românesc. A fost alături de Radu Mazăre în celebrele sale caravane pe litoral, în care se deghizau în fel de fel de personaje, a condus asociații de promovare, acum este președintele Patronatului RESTO, secretar General la Federatia Patronatelor din Industria Ospitalității din România – FPIOR, consul onorific al Kazakhstanului la Constanța, femeie de afaceri.
Din această ultimă perspectivă, realizările sale financiare nu sunt deloc impresionante.
Potrivit platformei termene.ro, Corina Martin este implicată în Mistral Tours and Events SRL, unde este administrator. Asociat unic este Dumitru-Adrian Martin, fiul său. Firma a avut în 2024 o cifră de afaceri de 515.163 lei (în scădere cu 22% față de 2023), un profit de 4.615 lei, adică 384 de lei pe lună, (în scădere cu 98% față de 2023), doi angajați, datorii totale de 1.080.914 lei. Activele imobilizate au crescut din 2023 în 2004 de la 161.898 lei la 334.991 de lei.
Corina Martin mai este implicată în firmele Exclusiv Familiy SRL (în caliate de administrator) și Ping Pong SRL (unde deține 45% din acțiuni). Prima a avut în 2024 o cifră de afaceri de 12.700 de lei și un profit de 356 de lei, iar la a doua nu mai apar bilanțuri contabile din 2010.
De asemenea, a mai fost asociat unic și administrator la Martin Resorts SRL, dar și asociat, cu 45% din acțiuni, la Martin Air and Tours SRL. Prima firmă este radiată din ianuarie 2025, a doua din septembrie 2018.
Datorii de peste 45 milioane lei
Corina Martin a mai apărut în firma Mistral Voyage SRL, aflată acum în faliment și administrată de un lichidator judiciar. Firma a reușit să strângă datorii halucinante: nu mai puțin de 45.566.849 lei.
Mistral Voyage SRL a fost fondată în 1993 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Spiru Haret. Asociaţi persoane fizice sunt Teodor Gabriel Florescu, născut în Râmnicu Vâlcea, şi Dumitru Martin, născut în Oraviţa, Caraş-Severin, fostul soț al Corinei Bucățică, actuală Martin (și-a păstrat numele de căsătorie după divorț). Fiecare asociat deţine 50% din capitalul social. Curator special este Oprică Istudor, iar administrator judiciar este Dăscălescu & Co SPRL. În iunie 2008, asociaţii societăţii, Dumitru Martin şi Corina Martin, au decis cooptarea SC Touring Eurolines SA. Corina Martin a cesionat către SC Touring Eurolines SA 12.510 părţi sociale, iar Dumitru Martin – 25.019 părţi sociale. În urma cooptării, asociaţi în Mistral Voyage SRL au devenit Dumitru Martin şi SC Touring Eurolines SA. În acelaşi an, în luna septembrie, cei doi asociaţi, SC Touring Eurolines SA şi Dumitru Martin, au decis cooptarea în Mistral Voyage SRL a Corinei Martin, iar Touring Eurolines SA s-a retras, cesionând părţile sociale deţinute în felul următor: 12.510 părţi sociale către Corina Martin şi 12.509 părţi sociale către Dumitru Martin. Altă modificare în acţionariatul societăţii a avut loc în luna octombrie 2008, când cei doi asociaţi, Dumitru şi Corina Martin, au decis cooptarea ca asociat a lui Teodor Gabriel Florescu. Dumitru Martin şi Corina Martin i-au cesionat noului asociat câte 6.255 de părţi sociale. În urma modificărilor intervenite, participarea la beneficii şi pierderi era următoarea: Teodor Gabriel Florescu – 50% din capitalul social, iar Corina şi Dumitru Martin – câte 25%. O altă modificare în structura acţionariatului societăţii Mistral Voyage SRL a avut loc în luna mai 2010. Corina Martin s-a retras din societate, cesionându-şi cele 6.255 de părţi sociale către Dumitru Martin.
Recomandări:
UMEX SA, pierdere financiară istorică în 2024






Se vede ce bun administrator este și după cum arată stațiunea Mamaia