
Liderul AUR, George Simion, și-a găsit un nou dușman: platforma de streaming Netflix. Politicianul a anunțat, vineri, pe contul său de X, că și-a anulat abonamentul și i-a îndemnat pe români să procedeze la fel, acuzând compania americană de „propagandă woke și transgender”.
„Tocmai mi-am anulat abonamentul Netflix și îi îndemn pe toți să facă la fel. Netflix nu este altceva decât o platformă pentru propagandă woke și pro-transgender. Gata!”, a scris Simion, publicând și o captură din formularul prin care și-a motivat decizia.
Gestul său vine la câteva zile după ce Elon Musk a lansat o campanie de boicot împotriva Netflix, în urma viralizării unor secvențe cu un personaj transgender dintr-un serial de desene animate.
În timp ce Simion își face imagine pe teme frivole, România se confruntă cu probleme reale: inflație, taxe în creștere, crize sociale și economice.
La nivel local, Constanța are în continuare chestiuni majore nerezolvate – de la traficul sufocant, la infrastructura urbană și lipsa investițiilor. Cu toate acestea, consilierii AUR din municipiul Constanța nu mai fac, practic, opoziție.
La ultima ședință de Consiliu Local, au votat cot la cot cu primarul Vergil Chițac toate proiectele de vânzare de terenuri inițiate de acesta.
Mai mult, au abandonat complet temele cu care se prezentau în campanie, deși problemele ridicate atunci persistă și astăzi.
Practic, AUR Constanța funcționează în alianță cu PNL și PSD, fără să mai conteste nimic din administrația actuală.
Astfel, în timp ce „țara arde”, liderul AUR preferă să se ocupe de Netflix, ignorând realitățile dure cu care se confruntă românii și propriul electorat din județul Constanța.