SPIT Constanța a emis 54.769 de somații pentru cei care nu și-au plătit taxele și impozitele

Mii de constănțeni s-au trezit, în ultimele zile, cu popriri pe toate conturile bancare, după ce nu și-au achitat la timp impozitele și taxele locale scadente la 30 septembrie 2025. Măsura, aplicată în premieră la o asemenea scară, a stârnit numeroase nemulțumiri, mai ales pentru că a fost pusă în aplicare la doar câteva zile după expirarea termenului. Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța susține însă că acțiunea este legală și că a fost anunțată printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul său și pe rețelele sociale. Detalii AICI.

Iată ce spune SPIT:

„Anual, instituția desfășoară minim două campanii de popriri, cea din luna octombrie 2025, nefiind o noutate în rândul contribuabililor care nu au efectuat la timp plata impozitelor și taxelor datorate bugetului local Constanța.

În anul 2025, s-au emis, până în luna iunie, inclusiv, un număr de 54.769 de somații prin care contribuabilii au fost înștiințați cu privire la sumele pe care le datorează către bugetul local, termenele de plată pentru stingerea acestora și continuarea procedurii de executare silită, în caz de neplată.

Campaniile de înființare a popririlor se desfășoară cu respectarea prevederilor legale în vigoare și presupun, de fiecare dată, emiterea și comunicarea prealabilă de somații, prin intermediul cărora contribuabilii sunt informați cu privire la termenul de plată și sumele scadente datorate și neachitate, precum si continuarea măsurilor de executare silită, în caz de neplată, popririle fiind înființate la bănci, după scadența termenului specificat în somații. Menționăm că, popririle sunt ridicate zilnic de către SPIT Constanța, ca urmare a efectuării plăților de către contribuabilii care înregistrează debite restante.

De asemenea, periodic, Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța, prin comunicate de presă și postări pe rețelele de socializare, aduce la cunoștința tuturor contribuabililor, termenele de plată, modul de calcul al majorărilor de întârziere pentru debitele datorate bugetului local, neachitate la termen, precum și modalitățile de plată a taxelor și impozitelor locale.

Astfel, în data de 01.10.2025, Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța a emis comunicatul de presă „Popriri automate pentru contribuabilii cu restanțe la bugetul local”, prin care, pentru a evita instituirea măsurilor de executare silită, recomanda contribuabililor care înregistrau obligații fiscale restante, să își verifice situația fiscală și să efectueze plata voluntară a sumelor datorate.

Precizăm faptul că verificarea situației fiscale NU se poate face la ghișeele de plăți ale instituției, acestea fiind destinate exclusiv operațiunilor de încasare. Îndrumăm contribuabilii care au nelămuriri să se adreseze ghișeelor de informații sau celorlalte ghișee, prin programare online sau direct instituției, prin modalitățile de comunicare puse la dispoziție – cont online eTax SPIT, e-mail, telefon.”

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Un comentariu la “SPIT Constanța a emis 54.769 de somații pentru cei care nu și-au plătit taxele și impozitele

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Polaris M Holding angajează mecanici, electricieni auto și strungari universali

mie oct. 15 , 2025
Compania Polaris M Holding face noi angajări. Firma caută mecanic auto, electrician auto și strungar universal, oferind condiții de muncă avantajoase și pachete salariale atractive. Posturi disponibile: Ce oferă Polaris: Relații suplimentare: Telefon: 0241 548 700E-mail: resurseumane@polaris.ro Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook. Conținutul […]